Doamne, înmulțește în noi credința

Cuvânt de învățătură în Duminica a 2-a a Sfântului şi Marelui Post (Mc. 2, 1-12)

„Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (Mc. 2, 5)

Frați creștini! În vremea vieții Sale pământești, Domnul nostru Iisus Hristos a învățat poporul despre post oriunde se întâlnea cu el, în câmp, în sinagogi, în orașe, în sate, la malul apelor, lacurilor și în case. Astăzi Sfânta Evanghelie ne relatează despre învățătura Sa într-o casă din orașul Capernaum. Casa unde se afla Iisus Hristos era plină până la refuz cu oameni. Însă pentru acei care l-au adus pe un bolnav la Mântuitorul aglomeraţia din casă n-a fost o piedică. Ei au ridicat patul pe acoperiș, întrucât acele case nu aveau acoperiș ca la noi, ci pod, pe care l-au spart și au dat drumul patului în casă prin spărtură. Aceasta au făcut-o pentru credința mare în Hristos. Toți se mirau de ce boală zăcea acesta de era așa de slab. Ca răspuns la mirarea lor, Mântuitorul i-a zis: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”.

Din aceste cuvinte cei prezenţi au înțeles că păcatele erau pricina bolii. Toţi ştiau că păcatele le poate ierta numai Dumnezeu, dar, El, Hristos, dacă iartă păcatele, înseamnă că El este de la Dumnezeu, deci El este Fiul lui Dumnezeu. Iată la ce concluzie au ajuns unii dintre acei care de la început erau cu El (In. 1, 43).

Cu totul altfel au înțeles cărturarii vicleni. Văzând aceasta, ei au spus că Hristos hulește pe Dumnezeu (Mc. 2, 7). Ei nu credeau că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci spuneau că este un învățător. Hristos însă, cunoscând gândirile lor și dorind să arate că El are putere a dezlega păcatele, i-a spus slăbănogului: „Zic ţie: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta” (Mc. 2, 11) și mântuirea s-a săvârșit. Tânărul a luat patul său și, trecând prin mulțime, a plecat spre casă.

Frați creștini! Sfânta Biserică ne pune în față această Evanghelie despre vindecarea slăbănogului în Sfântul şi Marele Post, atrăgându-ne atenția că trebuie să ne luptăm cu păcatele, ca principalul izvor al neputințelor noastre. Păcatele noastre ne istovesc puterile duhovnicești, ne slăbesc atât trupul, cât și sufletul, ne fac robi ai duhului trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert; ne lipsesc de duhul înțelepciunii, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei.

Toate necazurile care vin peste noi ca urmare a păcatelor pot fi înlăturate prin hotărârea fermă de a ne pocăi și a face fapte bune. Dacă nu facem aceste lucruri acum, în Sfântul și Marele Post, când le mai putem face? Nu este oare momentul acesta cel mai prielnic pentru curățirea de păcate înaintea Sfintelor Paști, a Învierii celei luminate, când Hristos mai mult ca oricând poate să ne răscumpere, dacă noi ne pocăim?

Să nu trecem, frați creștini, în zilele Sfântului Post alături de Hristos și să nu fim surzi la chemarea Lui către pocăință. Căci ce este mai prielnic pentru pocăința noastră decât credința în Hristos, care pe fiecare îl mântuiește prin Taina Mărturisirii și a Sfintei Împărtășanii. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că anume prin credința în Hristos a celor care L-au adus pe slăbănog acesta a primit vindecare. Ca să ne vindecăm de păcatele noastre, se cere și credința fierbinte în Hristos ca Mântuitor al lumii.

Doamne, noi credem în Tine, ajută necredinței noastre, înmulțește în noi credința! Amin.

Protoiereu Victor Pleșca