Seri duhovnicești la biserica Universităţii de Stat
18:06, vineri, 6 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: biserica usm, biserici din chisinau, consiliere duhovnicească, istorie, ortodox, poet, probleme, seri duhovnicesti, sfaturi duhovnicești, slujba, tineret, tineri

Tinerii dornici de a-şi cunoaşte credinţa, de a căpăta experienţă de trăire creştină, de a se îmbogăţi şi desăvârşi spiritual au posibilitate să facă acest lucru, implicându-se în activitatea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi – ASCO.
Mai bine de zece tinerii din campusul Universităţii de Stat, dar și de la alte instituții de învățământ găsesc liniște sufletească la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM. Săptămânal, în zilele de miercuri, aici se săvârşeşte slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură. După aceasta urmează Serile duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale.
Aceste întruniri se bucură de un deosebit interes, căci de fiecare dată la întâlnirile cu tineretul studios sunt invitate personalități din diverse domenii, care au acumulat o anumită experienţă de viaţă şi care vin cu un mesaj creștin.
Până în prezent au fost la Serile duhovniceşti au participat: Preasfințitul Ambrozie (Munteanu) Episcop de Neftekamsk şi Birsk, dr. conf. univ. Emil Dragnev, Ierom. Petru (Pruteanu), Ierom. Savatie (Baştovoi), Arhim. Augustin (Zaboroşciuc), Prot. Nicolae Ciobanu. Protodiac. Ioan Munteanu, Prot. Emanuil Brihuneț, Ion Xenofontov, doctor în istorie, Nicolae Dabija, poet, publicist, redactor-şef al publicaţiei Literatura și arta, Prot. Veaceslav Ciorbă, Pr. Constantin Cojocaru, cleric al bisericii “Nașterea Maicii Domnului” din s. Colonița, mun. Chişinău, Varvara Buzilă, conferenţiar universitar, doctor în filologie, director adjunct la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Prot. Iulian Raţă, prof. univ. Gheorghe Avornic, Prorector în probleme sociale al USM Nicolae Sadovei, jurnalistul Vlad Madan şi alţii.
Nu ratați șansa de a vă împrieteni cu Hristos, dar şi cu tineri de bună credinţă în cadrul Serilor duhovniceşti.
Adresa: Chişinău, Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM
(str. M. Kogălniceanu, 67).


Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
Doritorii de a continua studiile la programul de master: Istoria și Cultura Religiilor a Facultății de Istorie și Filosofie, USM,...
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova. În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
Peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au ales să petreacă câteva zile la Tabăra bucuriei organizată...
Toate virtuţile şi toate patimile se cultivă, depinde de lucrarea pe care o face omul. Dacă va alege să cultive...
În ziua de miercuri, 3 aprilie, la tradiționalele seri duhovnicești găzduite de Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM, a fost invitată Oltea Boldureanu,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău