Dacă Îl iubim pe Hristos, trebuie să-l mărturisim. Pelerinajul Tinerilor la a XII-a ediţie. Pelerinii au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir
18:12, duminică, 22 septembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: mărturisirea credinţei, Pelerinajul Tinerilor
La data de 22 septembrie 2019, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, pentru al doisprezecelea an consecutiv, s-a desfășurat Pelerinajul Tinerilor având ca punct de pornire biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta Univerisității de Stat din Moldova și destinație finală mănăstirea “Sf. Iacov Persul” din satul Sireți, raionul Strășeni.
În drum s-au făcut câteva popasuri de rugăciune. Primul a avut loc la sediul Mitropoliei, unde după săvârșirea unui Tedeum, pelerinii au primit binecuvântare de la Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir.
Mitropolitul Vladimir i-a mulțumit părintelui Octavian Moșin, Președintelui Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, pentru organizarea pelerinajului, dar și tuturor slujitorilor și creștinilor care au răspuns îndemnului de a participa la acest exercițiu de mărturisire a credinței drept-măritoare..
„Prin Drumul Crucii noi ne apropiem de Dumnezeu, arătăm tuturor puterea Bisericii Ortodoxe, prin Drumul Crucii dobândim de la Dumnezeu puteri noi de a ne trăi și mărturisi credința. Pentru un creștin chiar și sensul vieţii este asemănarea cu Dumnezeu pe Drumul Crucii. Dacă noi Îl iubim pe Hristos, trebuie să-l mărturisim, și nu doar prin cuvinte, dar prin faptele și alegerile noastre. Însăși viaţa noastră, modul de a ne comporta trebuie să devină o mărturisire despre Dumnezeu în care credem, doar atunci credința noastră devine vie și lucrătoare”, – a menționat Vlădica Vladimir.
De la sediul mitropolitan, coloana de pelerini conduși de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan au continuat pelerinajul pe următorul traseu: str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău – Străşeni până la semaforul din orășelul Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.
La Mănăstirea Sireţi va fi oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. Pelerinii se vor închina sfintelor moaşte, care vor fi expuse în această zi, după care va urma o agapă creştină.
În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare la comandă.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md