„Cum ne-a salvat Dumnezeu, numai El știe!”. Aurora Bujeniță, supraviețuitoare a deportărilor staliniste, a plecat la Domnul

Aurora Bujeniță, supraviețuitoare a deportărilor staliniste din satul Mahala, regiunea Cernăuți, a trecut la cele veșnice miercuri, 03 iunie 2020, la vârsta de 83 de ani.

La vârsta de numai 4 ani, a fost luată din satul Mahala, de lângă Cernăuți și dusă împreună cu fratele de 1 an, mama, bunica și o mătușă, dincolo de fluviul Peciora, în nordul Siberiei.

În iunie 1941, 602 români au fost deportați din Mahala, din care o treime erau copii sub 15 ani și 76 aveau vârste sub 5 ani.

Povestea Aurorei Bujeniță se înscrie în seria celor mai dramatice relatări despre suferința și supraviețuirea românilor din teritoriile ocupate de URSS.

„O să spuneți: Ce știe un copil de 4 ani? Știu! Cele de azi pot spune că le uit, dar ce-i de atuncea nu se uită niciodată”, mărturisea Aurora Bujeniță în 2016 la un eveniment comemorativ.

”Nu voi uita niciodată cât de tare plângeam de sete

„Am luat o strachină de făină de păpușoi și un săculeț cu poamă uscată, cu pădurețe, cum se mai spune. Fratele era numai de un an. Hăinuțe, cum sunt amu’ pentru copii, nu erau. A luat mama pelincile cu dânsa, cât o putut. În drum ne aștepta mașina. Ne-am suit în mașină și am fost duși la gară. Încărcați în vagoane de vite, nu știu câți erau, că nu pot să știu, dar n-aveai unde te-ntoarce. Așa cum se spune, stăteam ca peștele în poloboc. Și o dată în zi ne deschidea vagonul și ne da pâine neagră și pește sărat”.

„Nu voi uita niciodată cât de tare plângeam de sete. Ceream de la mama apă, dar de unde avea să ne dea, dacă vagonul era încuiat și ne ducea? Dacă ploua, scoteam mâna prin fereastră, prin gratii – că erau și gratii la ferestre –, să curgă oleacă de apă de ploaie, să ne ude gura”.

O lună de zile a călătorit în aceste condiții.

„Am ajuns pe malul râului Peciora. Peciora e un râu tare mare în Republica Autonomă Komi. Izvorăște din munții Urali și se varsă în Oceanul Înghețat de Miazănoapte. Acolo, în partea aceea a Siberiei, îs numai pădure și mlaștini, alta nu e nimica. Țânțari câți vrei. Cât am mers pe drum, n-am avut apă, așa cum v-am spus, ca să bem, să ne udăm gura. Iar de spălat o pelincă a copiilor – sunteți și femei aici și puteți să înțelegeți asta – nici vorbă nu era. Uscau mama și bunica pe lângă corpul lor pelincile, ca să poată înveli înapoi pe fratele”.

„Fratele plângea de foame. Mama n-avea lapte ca să sugă la pieptul ei. Îi da câte un pădureț în gură ca să-și potolească foamea. Și atâta sugea din pădurețul acela, până îl găta de supt”, își amintea Aurora Bujeniță.

”Făceam cruce cu limba până adormeam și ne sculam iară la plâns

Femeile erau puse să muncească la tăiat copaci în pădure, cu fierăstrău de mână.

„Nu puține au fost lovite de copaci și au rămas acolo, pe loc. Care se întorceau în baracă, seara, primeau 400 de grame de pâine pentru o zi de lucru. Pentru o zi de lucru în pădure, 400 de grame de pâine! Copiii nu primeau nimic, nici cei bătrâni”.

„Plângeam: Mamă, îs flămândă! Fratele nici nu grăia. Dar mama, când ne culcam, ne acoperea cu o basma, de la dânsa de pe cap, și mă învăța să zic ‹Tatăl nostru›. Îmi spunea să-l zic, dar să-l zic în gând, să nu mă audă nimeni. Zicea mama: Să nu te audă nimeni! Dacă cineva te-a auzit și te-a pârât că spui ‹Tatăl nostru›, nu primesc bucățică de pâine, măcar că lucrez”.

„Mamă, ziceam, tare îs flămândă! Fă-ți cruce cu limba! Să nu-ți faci cu mâna, să nu te vadă nimeni că tu-ți faci cruce cu mâna. Fă cruce cu limba! Amu, cât, mamă, să fac? Atâta până o-i adormi! Și atâta îmi făceam cruce cu limba, până adormeam. Adormea și fratele, adormeam și eu și ne sculam înapoi iară la plâns”.

„Au murit zilnic câte 3, 4 sau poate și 5 persoane. Toți mureau de foame și de sete, că apă n-aveam din altă parte decât din mlaștină. Era atât de clocită, avea un miros rău, dar setea era mai mare. Și beam acea apă clocită. Cum ne-a salvat Dumnezeu, numai El știe!”

Mărturiile cutremurătoare ale Aurorei Bujeniță despre chinurile îndurate în Siberia pot fi citite în volumul 2 al colecției „Destin bucovinean”, editată de Mănăstirea Putna.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Sursa: https://basilica.ro/