Comemorarea victimelor deportărilor staliniste, la Florești - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Comemorarea victimelor deportărilor staliniste, la Florești

15:08, sâmbătă, 6 iulie, 2024 | Cuvinte-cheie: ,

Regretabil, dar istoria datează trei evenimente tragice ale deportărilor pe parcursul a unui deceniu: 12-13 iunie 1941, 5-6 iulie 1949 şi 31 martie – 1 aprilie 1951. S-a dat lovitură asupra tuturor categoriilor sociale incomode prin mentalitate, mod de trai şi aspiraţii.  Putem califica aceste trei valuri de deportări ca o ofensivă totală împotriva populației din Moldova: ofensiva politică (deportarea din 1941), economică (deportarea din 1949) şi spirituală (deportarea din 1951).

La 6 iulie 2024 se împlinesc 75 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste, considerat cel mai mare val de deportări a populației basarabene. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de familii de moldoveni au fost strămutate în diferite regiuni ale Kazahstanului și Siberiei, fiind repartizate în lagăre de concentrare şi la muncă silnică. Părinții au fost despărțiți de copii, bărbații au fost despărțiți de nevestele lor.

În memoria celor ce au suferit calvarul timpurilor represiunilor politice, la Florești, în faţa Gării Feroviare din oraş, la Monumentul Martirilor Deportărilor din 1941,1949,1951, a fost organizat un miting de comemorare a victimelor celui de-al doilea val de deportări.

La eveniment au participat: conducerea raionului, angajații Aparatului Președintelui raionului și subdiviziunilor subordonate Consiliului raional, reprezentanții serviciilor desconcentrate din raion, angajați ai instituțiilor medico-sanitare publice, martorii acelor tragice evenimente, rudele lor, locuitorii orașului ș.a.

Ceremonia a început cu oficierea serviciului divin pentru deportații decedați.

Președintele raionului Florești, dl Vasile Tîltu, a adus un omagiu celor decedați și a menționat că, suntem datori să păstrăm vie memoria neamului nostru care a suferit pe nedrept. Să le onorăm demnitatea umană, care i-a ajutat să țină minte cine sunt și de unde se trag. Să păstrăm lecția trecutului și să educăm generația tânără în spiritul libertății și democrației. Pentru a nu repeta asemenea urgii, avem nevoie de siguranță, protecție și apreciere a demnității umane. Aceste facilități le putem obține doar în Moldova Europeană, parte a lumii libere, care va da urmașilor noștri o viață în pace și prosperitate. Astfel, vom respecta și vom onora sacrificiul străbunilor, dar și vom asigura copiilor noștri un viitor decent.

Dl Ion Munteanu viceprimarul orașului Florești, a exprimat cuvinte de compasiune oamenilor care au avut de suferit în urma represiunilor politice și că trebuie să condamnăm crimele ce au avut loc în acea perioadă.

Cu cuvânt de mărturisire a avut preotul-paroh al Bisericii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Putinești, cercetător în domeniul istoric.

Din raionul Florești au fost deportate sute de familii, dintre care unele s-au întors, iar altele și-au pierdut viața în exil. La ora actuală avem puține persoane care au supraviețuit deportărilor, în viață au mai rămas doar 92 de deportați și copii ai deportaților. Printre ele sunt persoane cu o memorie adâncă care mai păstrează ecouri dureroase din trecut și datorită cărora cunoaștem chinurile cumplite prin care au trecut familiile lor. Drept exemplu este dna Elena Postolachi-Șoimu, locuitoare a orașului Florești, care a editat cartea „Surghiunul”, ce conține zguduitoare momente din viața tragică a familiei ei, din istoria acelor timpuri și care neobosit povestește prin ce greutăți au trecut. Dumneaei a  îndeamnat să nu dăm uitării acele ororuri la care a fost sortit poporul nostru.

Participanții la miting au depus flori la Monumentul Martirilor Deportărilor din 1941,1949,1951.

Festivitatea a fost organizată de către Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport în conlucrare cu Aparatul Președintelui raionului Florești și Primăria Florești.

Sursa: https://floresti.md/

User-agent: Amazonbot # Amazon's user agent Disallow: /
Contact Form Powered By : XYZScripts.com