Viaţa Sfântului Mucenic Avtonom

După cum se dovedeşte răutate când cineva grăieşte cele necuviincioase, tot aşa este şi când lăsăm în tăcere cele ce sunt folositoare şi cinstite. Că precum se vatămă gândurile celor ce aud pe cel ce grăieşte lucruri necinstite, aşa este şi cel ce tace faptele cele bune ale sfinţilor, şi lipseşte de folos pe cei dreptcredincioşi. Pentru aceea, fericită viaţă a Sfântului Avtonom nu am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci prin scris ne-am sârguit a o da în auzul dreptcredincioşilor. Acest dumnezeiesc bărbat, Avtonom, era împodobit cu cinstea episcopiei în Italia pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305), dar sosind prigoana cea cumplită asupra creştinilor şi-a adus aminte de cuvintele lui Hristos cele scrise în Evanghelie: „Când vă vor urmări pe voi, fugiţi din cetatea aceasta în cealaltă” (Matei 10, 23). Deci, lăsând Italia, a mers în Bitinia şi prin dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întâmpinat în cale de oarecare iubitor de străini Cornelie, la care a vieţuit multă vreme. Şi, propoveduind pe Hristos, întorcea pe păgâni la credinţa creştină. A dobândit acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulţime de popor în casa lui Cornelie, spre a asculta învăţătura lui Avtonom, iar el ca un apostol le grăia cuvântul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci lucra într-însul acelaşi Duh Sfânt care peste sfinţii apostoli, în limbi de foc s-a pogorât oarecând. Şi se aprindeau, prin propovăduirea lui Avtonom, inimile omeneşti spre dreapta-credinţă şi spre dragostea lui Dumnezeu.

    Auzind învăţătura sfântului, se umileau şi cu dragoste primeau cuvintele lui şi cereau botezul de la dânsul. Şi a adus atâţia oameni la acel loc spre sfânta credinţă, încât nu încăpea în casa lui Cornelie adunarea aceea de credincioşi. Apoi, le-a zidit lor o biserică afierosită numelui Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cereşti, încredinţându-i lui spre pază pe oamenii cei din nou luminaţi ca unui păzitor al neamului creştinesc. Iar făcând pe Cornelie diacon şi încredinţându-i lui turma cea cuvântătoare a lui Hristos s-a dus în Licaonia şi în Isauria, dorind ca şi acolo să fie propovăduitor al dreptei-credinţe. Deci, ostenindu-se vreme îndelungată în cuvântul bunei-vestiri, iarăşi s-a întors la Cornelie, cercetând oile cele câştigate lui Hristos şi făcând pe Cornelie preot, slujea împreună cu dânsul mântuirii omeneşti. Iar când rău-credinciosul împărat Diocleţian a mers în Nicomidia, vrând să piardă tot neamul creştinesc, atunci şi sfântul Avtonom, ca cel mai vestit între creştini, a fost cercat spre chinuire de către închinătorii de idoli. Iar el, dorind ca să aducă încă mulţi oameni din întunericul păgânătăţii la lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, nu s-a dat pe sine în mâinile chinuitorilor ci, păzindu-şi viaţa cea de bună trebuinţă bisericii, s-a dus cu corabia la Claudiopol care se afla lângă Marea Eucsinului (Marea Neagră), şi semăna acolo sămânţa cuvântului lui Dumnezeu care, căzând pe pământul cel bun al inimilor omeneşti, degrabă, cu dumnezeiescul dar, a adus multe roduri duhovniceşti. Şi, îndreptând bine toate cele spre dreapta credinţă şi povăţuindu-i pe calea mântuirii, s-a întors iarăşi la Soreos. Şi văzând că se înmulţise biserica, a pus pe Cornelie episcop; iar el singur s-a abătut în părţile Asiei, dezrădăcinând spinii nedumnezeirii şi sădind sfânta credinţă cea într-unul Dumnezeu. Şi ajutându-i darul sfântului Duh, pe mulţi oameni în ţara aceea i-a izbăvit din rătăcire şi din pierzare prin învăţătura cuvintelor sale, risipind capiştele idoleşti şi zidind în inimile omeneşti locaşuri duhovniceşti Sfântului Duh. Apoi, iarăşi s-a întors ca să cerceteze pe Cornelie Episcopul şi turma cea în-credinţată lui. Şi văzându-i pe toţi învăţându-se în legea Domnului şi sporind în fapte bune, s-a mângâiat şi mulţumea lui Dumnezeu că nu a lăsat că osteneala lui să fie în zadar, ci a înmulţit pe fiii cei bisericeşti pe care el i-a născut prin bunavestire.

    Aproape de cetatea Soreos era un loc care se numea Limnos, ai cărui locuitori erau toţi împâcliţi cu întunericul slujirii idoleşti. Deci, mergând la dânşii Arhiereul lui Dumnezeu Avtonom, le-a propovăduit lor pe Hristos şi în puţină vreme pe cei mai mulţi acolo i-a dobândit şi, învăţându-i tainele sfintei credinţe, i-a luminat cu botezul şi i-a numărat cu turma cea aleasă a lui Hristos. Într-una din zile, cei ce rămăseseră în necredinţă făceau praznic unui spurcat idol al lor şi, aducând jertfe zeilor, dănţuiau în capiştea idolească. Iar oamenii cei din nou luminaţi, a căror putere era atunci mai multă acolo, adunându-se, au mers cu mânie la necredincioşii cei ce prăznuiau şi le-au răsturnat jertfele şi pe idoli i-au sfărâmat ca praful; şi au risipit capiştea lor până la temelie arătându-le lor că idolii nimic nu pot, pentru că nu se împotrivesc celor ce îi sfărâma, nici strigă când îi risipesc. Iar necredincioşii greu s-au mâniat pentru un lucru ca acela, şi gândeau cum ar putea să răzbune pierzarea idolilor lor, şi căutau vreme potrivită pentru aceea.

    Fiind înştiinţaţi de ziua în care slujitorul Domnului, Avtonom, avea să aducă lui Dumnezeu jertfă cea fără de sânge în biserica cea zidită de dânsul a Sfântului Arhanghel Mihail, în cetatea Soreos şi a adunat pe toţi ai lui, cei din cetate, dimprejur; şi se făcuse mul-ţimea lor nenumărată şi se gătiră în taină ca să năvălească fără de veste asupra bisericii şi să ucidă pe povăţuitorul creştinilor, Avtonom. Acest lucru l-au şi făcut în vremea Dumnezeieştii liturghii; au năvălit necredincioşii asupra bisericii, bizuindu-se pe mulţimea puterii lor şi având în mâini unii arme, alţii securi, iar alţii pietre, au izgonit pe toţi credincioşii cei ce erau atunci în biserică, iar pe Sfântul Avtonom în dumnezeiescul altar l-au ucis fără de milă şi s-a stropit tot altarul cu sfântul lui sânge. Aşa arhiereul, aducând lui Dumnezeu jertfă cea fără de sânge, singur jertfă sângeroasă s-a adus în jertfelnicul cel mai presus de ceruri. Apoi, ucigându-l pe el, necredincioşii au aruncat asupra lui mulţime de pietre cu care îl izbeau. Unii îl împungeau pe dânsul cu arme, alţii îl băteau cu lemne, iar alţii cu pietre azvârleau într-însul şi, făcând dănţuire că şi-au răzbunat necinstea idolilor lor, s-au dus.

    Sfântul Avtonom zăcea ucis şi a fost atunci mare tulburare bisericii şi plângere nemângâiată a credincioşilor pentru uciderea părintelui şi păstorului lor cel bun. Iar oarecare diaconiţă, anume Maria, luând sfântul lui trup, l-a dat cinstitei îngropări.

    Trecând mulţi ani după îngroparea lui, când ajunsese marele Constantin împărat (306-337), şi a primit sfântul botez, atunci un boier, anume Severian, a fost trimis de împăratul Constantin în Alexandria. El, temându-se de tulburarea mării, nu a mers cu corabia, ci pe uscat, pe calea care era pe lângă mare. Iar, după rânduiala lui Dumnezeu, li s-a întâmplat lor să meargă pe lângă mormântul Sfântului sfinţit Mucenic Avtonom, şi îndată catârii au stat şi nu puteau să păşească mai departe ! Zadarnic îi bătea cu bicele, nici-unul nu s-a mişcat din locul său; şi i-a uşurat şi de sarcinile pe care le duceau, însă nici aşa nu au putut să păşească mai departe, deoa-rece cu mână nevăzută erau opriţi. Şi rămăsese Severian în nedumerire. Se întâmplase atunci de era lângă dânsul oarecare bărbat sfânt, care avea darul a spune tainele lui Dumnezeu. Acela a zis lui Severian: „Se cade ţie ca pe acest loc să ridici o biserică sfântului mucenic al cărui mormânt este aici. Şi dacă vei făgădui să faci a-ceasta, îndată vei vedea pe catârii tăi degrabă mergând”. Iar Seve-rian cu bucurie a făgăduit şi s-au pornit îndată de la locul lor catârii şi s-au duş înainte. Severian atunci i-a ridicat o casă mică de rugăciune sfântului mucenic până ce s-a întors din Alexandria şi întorcându-se, a zidit o Biserică prea frumoasă deasupra mor-mântului sfântului.

    Iar după mulţi ani, un preot, neştiind că sunt aici cinstitele moaşte ale sfântului Avtonom, acoperite cu pământ în biserica aceea, a risipit-o şi a zidit altă nouă, la alt loc, aproape de mare, iar în locul cel dintâi, care avea întru sine moaştele sfântului, necunoscute, a fost pustiu şaizeci de ani, până la moartea lui Zinon, împăratul grecesc († 491). Şi nimeni nu ştia de această comoară de mult preţ, pe care sinul pământului o ascundea întru sine.

    După mulţi ani, un ostaş din străjerii împărăteşti, anume Ioan, având poruncă împărătească, păzea în acele pomenite locuri, Soreos şi Limnos. Acesta, sculându-se într-una din zile, a mers la vânat şi, fiind la locul unde oarecând fusese biserica de deasupra moaştelor sfântului, a văzut acolo un iepure fugind şi, încordându-şi arcul, a dat drumul săgeţii şi l-a ucis. Apoi, vânând şi alte fiare, s-a întors, iar odihnindu-se el noaptea pe patul său, i s-a arătat în vis Sfântul Avtonom, poruncindu-i să zidească o biserică pe locul acela unde ieri ucisese iepurele. Iar ostaşul, sculându-se din somn, s-a sârguit să împlinească porunca şi în scurtă vreme a zidit o biserică prea mi-nunată în numele sfinţitului mucenic Avtonom ale cărui moaşte le-a aflat întregi în pământ, fără nici o stricăciune. De la ele multe minuni se săvârşeau şi izvorau tămăduiri bolnavilor. Despre nestricăciunea sfintelor lui moaşte, fericitul Simeon Metafrast zicea aşa: „Eu văzând pe viteazul nevoitor şi după moarte biruind firea, mă ridic spre prea mărirea lui Dumnezeu, pentru că, privind oarecând cu ochii în mormântul cel mucenicesc, am văzut sfintele lui moaşte petrecând nebiruite de puterea morţii; pentru că ceea ce se lăuda că pe toată alcătuirea de vieţuitoare în trei zile o va risipi, aceea, de atâta mulţime de ani, n-a putut să strice nici măcar un fir de păr al acestui bărbat prea luminos. Am văzut capul cu perii nevătămat, faţa lui întreagă, pielea tare şi nici genele lui nu şi-au pierdut perii, fără numai ochii erau închişi. Şi privind eu la dânsul, se vedea că, numai păzind legea morţii, se preface a tăcea şi tot trupul lui se ţine întreg pe toate alcătuirile sale de mai înainte. Nici din capul lui nu se rupsese ceva, nici din celelalte părţi ale trupului nu se despărţise ceva. Aşa ştie Dumnezeu a preamări pe aceia care l-au proslăvit pe el în trupurile lor. Pentru că aceluia i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.