Mamă doar pe jumătate

Copil fiind priveam la relaţiile care existau în familia mea, şi mă gândeam, că atunci când îmi voi întemeia o familie, voi ţine minte „cum a fost” şi voi face concluziile necesare pentru a deveni o mamă foarte bună. Neapărat voi merge cu copiii la plimbare (cu mine se plimba doar tata), voi juca şah cu ei (mama nu cunoștea tainele acestui joc), şi voi găsi timp pentru multe altele, pe care cu regret mama nu le-a făcut împreună cu noi, era prea ocupată cu altele. În copilărie simţeam lipsa mamei, toată ziua era la serviciu, iar seara – obosită… mai existând şi grijele casei…

Cum e de fapt o mamă bună? Probabil cel mai important – e neapărat ca ea să fie întotdeauna aproape. În timp ce suntem destul de mici, acest „aproape”, trebuie să fie unul exact, un pic mai târziu înţelegerea şi sprijinul ei trebuie să se simtă în orice situaţie. Acest lucru este foarte important într-o relaţie cu cineva drag, dar mai ales în relaţiile cu mama. În copilărie  mama este asemenea soarelui, ea este alături şi deja totul se umple de lumină și căldură. Iar cele mai fericite zile, sunt zilele de odihnă, deoarece întreaga familie este împreună.

Am reuşit eu oare să fiu o astfel de mamă bună, care este întotdeauna alături? Puţin probabil … Cea mai mare parte a timpului o petreceam la locul de muncă. Au existat şi multe motive desigur: să trăieşti dintr-un salariu este mult mai complicat decât din două, soţul şi copiii au nevoie de o mamă şi soţie plină de energie, dar nu de una plictisită de treburile casnice fără de sfârşit. Dar şi treburile casei pot fi ușor simplificate  – rafturile magazinelor sunt pline de colţunaşi şi alte semifabricate, să stergeţi praful în fiecare zi –nu e o necisitate, şi nu merită să-ţi pierzi timpul zilnic pentru ocupaţia dată.  Totodată eram convinsă că și de copii voi reuși să am grijă. Tinereţii mereu îi este specific excesul de încredere în sine şi aroganţa.

Idealurile s-au distrus nu într-o singură zi.

Când numai am venit să lucrez în Biserică, eroina unuia dintre primele mele articole a devenit o mamă a doi copii, care nu avea un serviciu. Iar familia ei nicidecum nu putea fi considerată una fără probleme materiale, dar tot ce este necesar pentru o viaţa normală aveau, şi casa lor mi s-a părut una confortabilă, deşi destul de mică. Deci, această mamă considera că datoria ei e să fie alături de copii. M-a frapat gândul exprimat de ea, un gând simplu şi adevărat  –  să stai o zi întreagă în birou şi să lucrezi, e mult mai simplu decât să te îngrijeşti toată ziua de treburile casei. Am înţeles atunci că sunt de acord cu acest adevăr, dar nu prea îl pot implimenta în propria viaţă.

Mai apoi a urmat interviul unui preot, el fiind hotârâtor pentru mine. Părintele vorbea despre faptul că în societatea noastră femeia care este un bun specialist, medic, ziarist, este apreciată şi respectată. Dar cu cât e mai important să fii pur şi simplu o mamă bună.

Şi într-adevăr societatea de azi nu doar că nu apreciază la adevărata valoare munca femeii-mame, dar chiar şi nici nu o observă, deşi este adesea mult mai obositoare decât orice altă muncă. Dar cine o vede?  Şi chiar mai mult de atât, dacă femeia se ocupă de copii şi nu are un serviciu, se consideră că ea de fapt mai nu trândăveşte. Cu totul altfel e în cazul femeii care are un serviciu….Astfel de fapt noi singuri încurajăm să crească numărul „semi-mamelor”.

Printre cunoştinţele mele sunt multe mame tinere, care înţeleg că alegând să aibă un serviciu,  îşi privează copiii lor mici de multe lucruri şi în primul rând de dragostea maternă, dar continuă să lucreze. Şi le înţeleg. Să fii o „semimamă” este mult mai uşor, decât o zi întreagă să pregăteşti terci şi supă de legume, să macini fructele pentru pireu, sau pentru a câta oară să citeşti aceeaşi poveste, să duci oala şi să porţi în braţe copilul la infinit, greutatea căruia se face simţită chiar şi de tată. Şi dacă o familie are mai mulţi copii, lista treburilor se dublează, triplează, etc. Şi încă mai trebuie de făcut curăţenie în apartament, de pregătit cina, de călact cămaşele …

E mult mai simplu să-ţi laşi copilaşul drag în braţele bunicii sau dădacei şi să mergi la serviciu, sincer crezând că familia are nevoie de mai mulţi bani şi că în genere, aşa va fi mai bine pentru toţi.

Cu toţii încă la şcoală eram de acord cu Dostoievski: că nici o revoluţie nu costă cât o lacrimă de copil. Dar nu ştiu de ce am primit foarte uşor că munca noastră, hobby-urile noastre, planurile grandioase sunt mult mai importante decât lacrima copilului nostru. Recent, am aflat de la nişte prieteni, că pentru un copilaş nenăscut se caută două bone. Mama imediat după naştere va ieşi la serviciu … Ei bine, e evident că nu din lipsă de bani vor fi angajate două bone.

Dar de ce ne este atât de complicat acasă cu copiii proprii?
Am găsit doar un singur răspuns  – din lipsa dragostei. Deoarece având dragoste toate sunt simple şi ce e mai important se fac cu bucurie. Şi atunci toată ziua o petreci de parcă ai avea aripi. Cuvinte foarte frumose despre dragostea de mamă le găsim la Cuviosul Paisie Aghiorâtul:

„Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.
O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Insă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-l cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngretoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei”.

Stareţul Paisie a observat şi care sunt rătăcirile omului contemporan şi a adus o lămurire de ce pentru foarte multe femei sunt atât de importanţi banii câştigaţi de ele.

„Nu o scot la capăt pentru că vor să aibă televizor, video, maşină personală, etc, şi de aceea trebuie să lucreze, neglijându-şi şi chiar pierzându-şi în felul aces­ta copiii. Dacă va lucra numai tatăl şi se vor limita numai la strictul necesar, atunci nu va exista nici o problemă. Când însă vor lucra amândoi, pentru că, chipurile, nu le ajung banii, atunci familia se va risipi şi-şi va pierde sensul ei adevărat. Şi atunci copiii ce să mai facă? Dacă ar trăi mai simplu, ar fi şi mamele mai odihnite şi s-ar bucura şi copiii. Cineva ştia şapte limbi, iar femeia lui se silea să înveţe patru, dădea şi lecţii şi lua şi medicamente, ca s-o scoată la capăt. Copiii lor s-au născut sănătoşi, dar crescând, s-au vătămat. Apoi au urmat psihanalize, etc… De aceea le spun mamelor să-şi simplifice viata lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă şi o altă preocupare în casă şi să se îndeletnicească cu ea atunci când se oboseşte cu copiii. Atunci când mama este în casă, îi poate suprave­ghea pe copii, rânduieşte cum trebuie lucrurile şi ast­fel se evită multe necazuri.

Astăzi copiii nu se satură de dragostea mamei şi nici nu învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua la serviciu şi-şi lasă copiii cu femei străine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la creşă, unde se află şi vreo educatoare cu dăruire, care să le arate puţină afecţiune, decât copiii pe care îi părăsesc părinţii şi sunt îngrijiţi de o femeie plătită. Şi după aceea ce se întâmplă? Cel care nu are o mamă, are o grămadă de doici.”

Şi la un moment dat când în viaţa lor apar „tulburările”, atunci când copiii nu merg mereu după scenariul „totul va fi bine”, atunci când este clar că sunt neglijaţi prea mult, atunci înţelegi cât e de important să fii nu „semi-mamă”, dar mamă cu adevărat. Ce importanţă mare are chiar şi un lucru atât de mic  – să stai la masă cu toată familia, dar nu să le împarţi la toţi câte o tartină. Dar  „faptele măreţe” din afara familiei şi se înfăptuiesc mai uşor şi au un aspect mai atractiv.

În lumea valorilor care nu au şi o bază spirituală de a trăi cu jumătate de forţă şi de a ne autoproteja este mai simplu – semi-profesinal, semi-om bun, semi-părinte. De ce, pentru ce să te încordezi prea tare? Ne dorim cu tărie să evităm orice greutăţi. Tata şi mama fug de acasă la serviciu, copii îşi trăiesc propria viaţă, o mulţime de familii în care părinţii şi copiii trăiesc de parcă cu vieţi paralele. Şi la locul de muncă căutăm salvare şi scăpare de la responsabilităţi în comunicarea prin intermediul reţelelelor sociale, jocuri la calculator, în crearea unei aparente stări de lucru.

Întreaga lume modernă este un fel de evadare nesfârşită şi crearea unei pseudovieţi , care va fi mai uşoară şi se presupune că mai bună.

Nici într-un caz nu aş vrea să spun că femeile ar trebui să se închidă în casă şi să-şi transforme viaţa lor în pregătirea nesfârşită a prânzurilor. Viaţă – este și creativitate, şi ea este mai mare şi mai largă decât orice schemă. Şi situaţiile de viaţă sunt diferite, multe femei cu adevărat trebuie să muncească şi există multe exemple când aceasta nu împedică mamele să-şi crească copii minunaţi. Vreau să spun doar, că care nu ar fi realitatea vieţii, e inadmisibil să fim semi-mame, cum e imposibil să fim semi-prieteni sau semi-creştini.