Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu, vol. II

15:33, joi, 20 august, 2020 | Cuvinte-cheie: Iustin Pârvu, Justin Pârvu

Volumul înfățișează viața Cuviosului Părinte Iustin Pârvu de la eliberarea din închisoarea Periprava, în 1964, până la întemeierea Mănăstirii Petru-Vodă și strămutarea sa în preajma satului natal, și anume în luna mai a anului 1991. Pentru realizarea acestui volum, autorul, Pr. Prof. Vasile Păvăleanu, a folosit documente de la CNSAS, din arhiva mănăstirilor Secu și Bistrița, amintirile Părintelui consemnate de ucenicii săi, la care a adăugat propriile amintiri, ca unul ce am fost în preajma Sfinției Sale în această perioadă.

***

Era în primăvara lui 1964. Aveam doar opt ani și mi-a rămas foarte bine întipărit în minte episodul providențial al vederii pentru prima dată a Părintelui Justin Pârvu. Eram cu mama mea, Cristina, cam de aceeași vârstă cu Părintele, și cu bunica mea Agripina, care era de aceeași vârstă cu mama Părintelui, Anica Pârvu. Mama se născuse în satul Petru Vodă și-l cunoștea foarte bine pe copilul Iosif Pârvu, deoarece au urmat împreună școală primară din satul natal, iar bunica Agripina, care locuia într-o casă mică, bătrânească, de lângă biserica satului, împărtășea durerea familiei Pârvu pricinuită de arestarea fiului lor, deoarece din cei nouă frați ai ei, o parte fuseseră la rându-le anchetați sau arestați de regimul comunist.

Fiind în grădina de lângă drumul ce merge de la Viaductul Poiana Largului spre Petru Vodă pentru prășitul porumbului, mama zice deodată: „Uite-l pe Iosif!” Și amândouă au rămas înmărmurite la vederea unui om care trecea pe drum. Ba chiar bunica a scăpat grebla din mână… Era un „trecător străin”, tănăr, slab, doar carne și oase, mergea aplecat și îngândurat. Era încălțat cu papuci de gumă, îmbrăcat cu o flanelă de lână împletită de casă, cu pantaloni din șiac, țesuți la stative de mâini harnice de gospodină, cu o pălăriuță țărănească pe cap și cu o trăistuță în spate.

După ce a dat binețe și a trecut de ulița noastră, bunica se întreba foarte afectată și îndurerată: „Ce-o să zică Anica când o să-l vadă după atâția ani de suferință? Săraca, este atât de bolnavă și de slabă și mereu s-a rugat să nu moară până ce nu-și va vedea băiatul ei ieșit din închisoare!” Și amândouă au vorbit cu atâta însuflețire, încât am păstrat în mintea mea de copil acele vorbe și acel moment de o încărcătură emoțională deosebită. Acel „trecător străin” era Părintele Justin Pârvu, care după șaisprezece ani și ceva de temniță grea fusese eliberat în urma Decretului de grațiere a tuturor deținuților politici din România. Părintele venea din pușcărie unde altundeva decât acasă. Mai târziu am înțeles din povestirile Sfinției Sale calvarul prin care a trecut atât el, cât și toată floarea culturii, intelectualității și spiritualității românești.

Din cartea Viața Cuviosului Părinte Justin Pârvu –
Pr. prof. Vasile Păvăleanu