Omul și scaunul

Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat

Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de tine. Nu îţi răspunde la scrisori, e rece şi scurt în discuţii, te lasă multă vreme să aştepţi în faţa cancelariei, iar în spatele tău vorbeşte despre tine cu dispreţ. Nu poţi să-l recunoşti. Ce s-a întâmplat cu acest om drag? Arabii ar spune: „L-a înghiţit scaunul!”

Dacă vrei, citeşte-i ceea ce îţi voi scrie acum. Erau în Arabia doi prieteni, în fiecare seară ei şedeau lângă vatră pe nişte scăunele mici cu trei picioare şi stăteau de vorbă. S-a întâmplat însă ca unul dintre ei să ajungă şeic. S-a mutat, aşadar, într-un palat de piatră şi a şezut pe un scaun înalt din sidef. A venit şi vechiul lui prieten, plin de bucurie, bucuros nevoie mare, să îl felicite – însă şeicul îngâmfat nu l-a primit îndată, ci l-a lăsat să aştepte la poartă  mai multe zile. În cele din urmă, porunci să fie adus. Prietenul cel umil intră, iar şeicul se întinse cu şi mai multă trufie în scaunul din sidef. Prietenul pricepu dintr-o dată totul, şi începu dinadins să dea roată cu privirea ca şi cum nu l-ar fi văzut pe şeic. Şeicul îi tăie vorba
mânios şi-l întrebă ce caută cu privirea.

„Pe tine te caut, omule, unde eşti?” – a răspuns prietenul. Şi adăugă cu necaz: „Câtă vreme ai stat pe scaun mic, nu se vedea scaunul de om, iar acum uite că nu se vede omul de scaun!”

Cu adevărat, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu prietenul tău. S-a pierdut omul în scaunul mare! Însă acesta e un fenomen aşa de obişnuit în lume, încât supărarea ta pare caraghioasă.
Oamenii se ţin mai greu sus decât jos.

O, omule! O, pulbere! Pentru ce te îngâmfi? Pentru care din două nimicnicii: pentru cea din viaţă sau pentru cea din moarte?

Despre un om de stat elin se povesteşte că avea obiceiul ca în fiecare dimineaţă să facă plecăciune în două părţi opuse, întrebat cui se închină în două părţi, el a răspuns:

„Dumnezeirii şi poporului – fiindcă tot ce am este fie de la Dumnezeire, fie de la popor”.

O, omule! O, secundă în timp şi milimetru în spaţiu! Pentru ce te îngâmfi? Spus este despre tine în Sfânta Scriptură: tot cel trufaş cu inima urâciune este înaintea Domnului. Şi încă: Dumnezeu stă împotriva celor mândri. Şi, dacă mai vrei, încă: trufia merge înaintea pierzării. Prin trufia ta, ai declarat război Celui Atotputernic şi Veşnic. Atomul s-a răsculat împotriva Celui Nemărginit. Secunda s-a răzvrătit împotriva Celui Fără de moarte, înfrângerea ta nu este, oare, limpede chiar şi pentru furnici? Fără de veste va veni asupra ta pierzarea şi ruşinea. Drept aceea, întoarce-te, pocăieşte-te, vino-ţi în fire, dezmeticeşte-te, înomeneşte- te.

Fii om! Aceasta e mai mult decât a fi împărat. Fii om! Acesta e un lucru mai strălucit decât toate coroanele şi mai însemnat decât toate scaunele.

Aceasta e învăţătura pentru prietenul tău. Iar ţie sănătate şi pace de la Dumnezeu, şi înviere cu fericire.