Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Suruceni

„Cel ce se poartă pe umerii heruvimilor ca un Dumnezeu, şade pe mânz pentru noi, venind spre junghiere de bunăvoie. Veniţi cu osârdie, să-L lăudăm cu stâlpări”. (Triod, Vecernia mică)

În Duminica Floriilor numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală la Slujba Praznicală oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. Serbăm în această Duminică Intrarea Domnului în Ierusalim, trăim bucurie și tristețe. Privim către intrarea trimfală a Mântuitorului în orașul sfânt și suntem cutremurați, pentru că știm ce se va întâmpla, dar și bucurându-ne și slăvind pe Dumnezeu pentru că numai așa ne-a putut elibera de păcat și readuce pe calea sfințeniei.

Intrarea Domnului în Ierusalim vesteşte apropierea Patimilor Sale şi a Slăvitei Învieri. De altfel, după cum menționează Pr. Alexander Schmemann: „întreaga săptămână ce decurge din Praznicul Floriilor este prăznuită în contemplaţia duhovnicească asupra viitoarei întâlniri dintre Hristos şi moarte, întâi în persoana prietenului Său, apoi în însăşi moartea lui Hristos. Este apropierea acelui „ceas al lui Hristos” despre care El a vorbit adesea şi spre care este orientată întreaga Sa slujire pământească”.  În acest sens, textul liturgic zice: „Intrând Tu, Doamne, în sfânta cetate, şezând pe mânz, Te-ai sârguit să vii spre Patimi, ca să plineşti Legea şi proorocii…”

Mântuitorul Hristos intră în sfântul oraș și este întâmpinat de aclamaţiile mulţimii, însă este tăcut şi abătut. „El se pregătește să fie Împărat peste inimi, oamenii doresc să îl pună Împărat peste cetăți, peste armate, să devină cuceritor și stăpân în sensul omenesc al cuvântului. El cheamă la smerenie, dar doi dintre ucenicii Săi cer să fie de-a dreapta și de-a stânga Lui în împărăția cea lumească. Este trist pentru ca îl aude pe apostolul Petru zicând: ”Doamne, să nu Ți se întâmple Ție să fii răstignit!”, înțelegând că apostolul Petru nu pricepuse nimic din mesajul pe care timp de trei ani și jumătate îl lansase apostolilor și, prin ei, lumii. Este trist pentru că îl vede pe Petru trădând doar peste câteva zile…”, menționează ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Am putea spune că este trist și pentru noi, cei de astăzi, care nu-L iubim și nu-L căutăm, decât atunci când avem nevoie, după cum ne spune și monahul Moise Aghioritul: „Mulţi dintre noi Îl folosim pe Hristos pentru a petrece bine şi plă­cut, Îl avem ca pe un paratrăsnet, pentru a în­depărta din viaţa noastră trăsnetul necazurilor, durerilor şi întristărilor. Suntem fii ai societăţii contemporane consumiste. Am regăsit un Dum­nezeu al Vechiului Testament care nu îngăduie să avem dureri, care ne dăruieşte doar sănătate, viaţă lungă, bunăstare, bogăţie, slavă şi cinste. Dacă propria noastră statuie la care ne închinăm se clatină, bunăvoinţa ne piere, masca ne cade, oglinda ni se sparge, ne văităm amarnic, protestăm intens, cârtim la Dumnezeu”.

Pășim în zilele pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica, prin slujbele sale, ne va aminti cum Iisus Hristos a fost prins, chinuit și ucis. Printre batjocoritorii și autorii suferinţei şi morţii lui Hristos n-au fost doar cărturarii și fariseii, sau cei care au strigat în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”, ci și noi, fiecare în parte. Aceste gânduri trebuie să pătrundă adânc în sufletele noastre și poate că atunci ceva se va mișca în noi nu pentru o clipă, ci pentru totdeauna, iar la finalul acestei Săptămâni vom reînvia sufltește, după chipul Celui Care a murit și a înviat în aceste zile…

Sursa: https://manastireasuruceni.md/