Slujbă Arhierească în Biserica ”Sf. Irh. Nicolae„ din satul Călărășeuca, raionul Ocnița
13:17, marți, 15 octombrie, 2013 | Cuvinte-cheie: Acoperământul Maicii Domnului, episcop nicodim, liturghie, slujba, Te Deum

Luni, 14 octombrie 2013, în ziua prăznuirii Acoperămîntul Maicii Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Călărășeuca, r-nul Ocnița, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
După citirea pericopelor evanghelice, cu binecuvîntarea Ierarhului, protoiereul Mihail Sevastianov, paroh al bisericii „Sfinților Arhangheli” din localitatea Frunze, a rostit o predică.
În cadrul serviciului divin, a fost oficiată și rînduiala sfințirii Iconostasului, după care în semn de mulțumire și recunoștință pentru munca asiduă și jertfelnică în Ogorul lui Hristos, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Prea Sfințitul Nicodim l-a decorat pe prot. mitr. Leonid Sevastianov cu înalta distincție a Bisericii Ortodoxe din Moldova – ordinul „Meritul Bisericesc” de gradul II. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de măicuțe al Mănăstirii ”Adormirii Maicii Domnului„ din aceeași localitate.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat de-a lungul timpului asupra acestei biserici și a părintelui paroh care a sărbătorit frumoasa aniversare de 35 de ani de slujire, după care mai mulți binefăcători ai acestui sfînt locaș au fost distinși de către Prea Sfințitul Nicodim cu Diplome Arhierești. Fiecare credincios a primit din partea Ierarhului în semn de binecuvîntare și în amintirea acestei slujbe cîte o iconiță.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni










ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930....
Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului,...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât...
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta,...
Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre Acoperământul Maicii Domnului precum și despre pelerinajul de la Sf. Paraschiva....
Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni: ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău