Predica la Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Așa cum confirmă și recentele cercetări științifice, dacă medicul ar înălța o rugăciune atât pentru ca Dumnezeu să-l lumineze ca să aleagă cel mai bun medicament sau să opereze în modul cel mai înțelept și responsabil, acolo unde intervenția chirurgicală se impune, cât și spre ajutorul și tămăduirea bolnavului, iar acesta din urmă, la rândul său, dacă s-ar ruga fervent pentru sine însuși și însănătoșirea lui, șansele de vindecare ar fi sporite și înmulțite.

Biserica i-a numit „Sfinți doctori fără de arginți” pe fericiții, bineplăcuții lui Dumnezeu și făcătorii de minuni Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Cosma și Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit și Fotie, Diomid, Luca, Arhiepiscopul Crimeii.

Despre viața, minunile, vindecările și pătimirile lor găsim relatări în sinaxare. Din acestea citim că, după porunca Evangheliei, unii dintre acești mari sfinți au cutreierat orașele și satele, propovăduind pe Hristos și vindecând pe cei bolnavi. Din iubire fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului Hristos Care a spus: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Matei 10, 8). Ca urmare a acestor minunate fapte, lumea i-a supranumit „doctori fără de arginți”.

Deoarece vindecarea era dată nu atât de medicamentele prescrise, cât de rugăciunea lor fierbinte către Dumnezeu, singura lor plată modică era ca cel tămăduit să îmbrățișeze adevărata credință în Hristos Domnul. Pentru credința puternică și smerenia lor adâncă, dar și pentru modul în care au înțeles, au trăit și au transpus în fapte învățătura evanghelică, Dumnezeu i-a învrednicit de darul de a face minuni. Cei ce-i întâlneau pe sfinții lui Dumnezeu se converteau la creștinism, primind și tămăduirea sufletului, alături de cea trupului.

În timpul tratamentului, unii dintre acești sfinți tămăduitori îi primeau pe cei atinși de felurite boli în casa lor, cu toată dragostea, iar pe cei imobilizați la pat, ei înșiși îi purtau pe umerii lor, căutând să le vindece toată neputința și durerea.

Alături de tratamentul și îngrijirea medicală, Sfinții Doctori fără de arginți recomandau bolnavilor să se nevoiască în rugăciune și în pocăință. Pe lângă consultațiile medicale, feluritele vindecări și izgoniri de duhuri necurate, ei răspândeau mai ales învățătura lui Hristos și vegheau necontenit ca toți creștinii convertiți să calce drept, după cuvântul Evangheliei și să nu apostazieze. Această misiune le-a adus în cele din urmă și moarte martirică.

Din Viețile Sfinților aflăm că, atunci când săvârșeau tămăduiri, se adresau celor bolnavi: „Nu numai mâinile punem peste voi, căci cu puterea noastră nimic nu putem face. Toate le lucrează prin noi tăria cea atotputernică a lui Hristos, Unul adevăratul Dumnezeu, în Care, de veți crede cu neîndoială, îndată veți fi sănătoși”.

Dreptmăritori creștini,

În cea dintâi zi a lunii iulie dar și pe 1 noiembrie, creştin ortodocşii îi prăznuiesc pe Sfinţii doctori fără de arginţi, făcători de minuni, Cosma şi Damian, din Asia Mică. Sinaxarul ne spune că tatăl lor, care era necredincios, a murit când ei erau copii. Au rămas doar cu mama, Teodota, care i-a crescut în evlavie creştină. ,,Prin exemplul vieţii ei şi prin citirea cărţilor sfinte, Sfânta Teodota a păstrat puritatea vieţii copiilor ei, prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu (…). Educaţi şi formaţi ca doctori, ei au primit în dar harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii. Ei vindecau chiar şi animale. Din iubire curată faţă de Domnul şi faţă de semeni, ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectînd porunca Mântuitorului Nostru Iisus Hristos care a spus: «În dar aţi luat, în dar să daţi» (Matei 10, 8). Faima Sfinţilor Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea şi oamenii i-au numit doctori fără de arginţi. Odată, Sfinţii au fost chemaţi la căpătâiul unei femei foarte grav bolnave, pe nume Paladia, care nu a mai găsit vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii, au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat perfect sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă şi zicând: «Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.» Auzind numele Sfintei Treimi, doctorul fără de arginţi nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma întâmplarea, s-a întristat crezând că făcând aceasta, fratele său a încălcat porunca. Pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său să nu fie înmormântat lângă el. Sfântul Damian s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care «doctorii» au vindecat-o şi care, glăsuind cu voce omenească, le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia).”(Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).

După moarte, cei doi Sfinţi au făcut numeroase minuni. Ei sunt consideraţi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătători de armonie în viaţa soţilor. Acest lucru are la bază o întâmplare petrecută demult, în Thereman. Se spune că, aproape de biserica Sfinţilor Cosma şi Damian din Thereman, trăia un bărbat pe nume Malchus. Plecând într-o călătorie, şi-a lăsat soţia singură, vreme îndelungată. „Înainte să plece, el s-a rugat la biserica «doctorilor fără de arginţi» să aibă grijă de nevasta lui. Dar vrăjmaşul omului a luat chipul prietenului lui Malchus, uneltind uciderea femeii. El i s-a arătat femeii spunându-i că l-a trimis bărbatul ei să o ia şi să o ducă acolo unde era el. Crezându-l, ea s-a dus cu el şi, când au ajuns într-un loc pustiu, vrăjmaşul a vrut să o omoare. Văzând pericolul care o păştea, femeia s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să o ajute. Atunci au apărut doi bărbaţi înfricoşători care l-au alungat pe diavol şi acesta a căzut de pe o stâncă. Cei doi au condus-o pe femeie acasă unde, ajungând ei, ea s-a închinat şi i-a întrebat cum le este numele ca să le poată mulţumi toată viaţa. Ei au răspuns că sunt slujitorii lui Dumnezeu, Cosma şi Damian, după care s-au făcut nevăzuţi. Tremurând de uimire şi bucurie, femeia a povestit la toată lumea minunea şi a mers la icoana binefăcătorilor ei rugându-se şi mulţumind lui Dumnezeu”, se mai spune în volumul „Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”.

Iubiți credincioși,

Printre învățăturile sale mântuitoare pe care ni le îmbie să ni le însușim și să le transpunem în fapte, Sfânta Scriptură face referire și la respectul pe care îl datorăm medicilor. Astfel, în cartea Înțelepciunii lui Isus Sirah (cap. 38, 1) stă scris: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul”; „Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, căci şi de el ai trebuinţă. Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă” (Isus Sirah 38, 12-13).Este o misiune mare, de maximă importanță, nobilă și sfântă aceea de a fi medic, de a ajuta la menținerea vieții și la sporirea ei, de a alina durerea și de a tămădui suferința.

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre marii luminători ai Bisericii, numește medicina „artă”, care ni s-a dat de către Dumnezeu, spre ajutor, căci ea ajută, atât cât se poate, pe bolnavi: „Fiecare artă ne-a fost dată de Dumnezeu ca ajutor pentru natura noastră slabă. Spre exemplu: agricultura ne-a fost dată întrucât cele ce cresc de la sine din pământ nu sunt îndeajuns pentru satisfacerea nevoilor noastre; apoi, arta țesutului, fiindcă purtarea îmbrăcămintei este necesară și pentru bună-cuviință și pentru apărarea de influența dăunătoare a aerului; și arhitectura (zidăria) la fel, și tot astfel și arta medicală. Deoarece corpul nostru, din cauza slăbiciunii lui, este supus la diferite influenţe păgubitoare, parte venind din afară, parte născute dinăuntru, prin mâncăruri, şi suferă, când din cauza abundenţei, când din lipsă, de aceea ni s-a dat de către Dumnezeu, conducătorul vieţii noastre întregi, arta medicală, ca un model pentru vindecarea sufletului, pentru ca prin ea să se taie ceea ce este de prisos şi să se adauge ceea ce este de nevoie. Căci, precum n-am fi avut nevoie de inventarea şi munca agriculturii, dacă am fi rămas în paradisul desfătării, la fel n-am avea nevoie de nici un ajutor medical pentru înlăturarea durerilor, dacă am fi rămas liberi de orice durere, aşa cum ne era dat după creare, înainte de cădere”. (Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, Î. 55, R. I, PSB, vol. 18, p. 296-297). Uriașa responsabilitate, greutatea misiei dar și cinstea și prețuirea de care se bucură cei care au răspuns chemării lui Dumnezeu pentru a îmbrățișa această artă au fost evocate succint de către același Sfânt Părinte: „Toţi cei care vă îndeletniciţi cu medicina ştiţi că chemarea voastră înseamnă grija faţă de om. Şi mi se pare că cel care pune ştiinţa aceasta înaintea tuturor celorlalte îndeletniciri, cărora îşi poate închina omul râvna, şi-a găsit judecata cuvenită şi nu s-a depărtat de ceea ce trebuie crezut; în schimb e tot atât de adevărat că de lucrul cel mai preţios dintre toate, care este viaţa, îţi vine greu să fugi ca de ceva dureros atunci când nu poţi reda cuiva sănătatea”. (Epistola 189, PSB, 12, p. 183).

În scrierile Spiritualității Ortodoxe mai vechi sau mai noi, ni se subliniază că este mare în fața lui Dumnezeu medicul credincios, fără de arginți, cu inimă primitoare și iubitor de oameni. Astfel, marelui Avvă și eremit egiptean Antonie cel Mare († 356) i s-a descoperit de la Dumnezeu în pustiu următorul lucru: „În oraș, există cineva asemenea ție, un medic care dăruiește din prisosul științei sale celor nevoiași și care cântă în fiecare zi Trisaghionul (cântarea «Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de moarte, miluiește-ne pe noi» -n.n.) împreună cu îngerii”. (Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu, Trad. de Cristian Bădiliță, Edit. Polirom, Iași, 2007, p. 49). Se prea poate ca de aici să fie inspirată și acea sintagmă prin care credincioșii noștri îi numesc pe medicii buni, de vocație, competenți, animați de iubire, care știu să le asculte păsurile, să-i înțeleagă, să le explice limpede starea bolii și posibilitățile de vindecare, îngeri în halat alb și mesageri ai vieții, cărora nu se sfiesc a le săruta mâinile prin care Dumnezeu a lucrat vindecarea.

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

unknown artist; Saint Cosmas and Saint Damian; Wellcome Library; http://www.artuk.org/artworks/saint-cosmas-and-saint-damian-126571