Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Suruceni

„Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată.” (Sf. Sofronie Saharov)

Numeroși creștini s-au adunat în Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Suruceni pentru a primi hrană duhovnicească în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de slujitorii așezământului monahal.

Duminica dinaintea Botezului Domnului ne introduce în atmosfera de har a Sărbătorii la care Sfânta Treime se descoperă întregii lumi, iar Mântuitorul Hristos este botezat de Ioan în Iordan. Fragmentul evanghelic al acestei Duminici ne vorbește despre misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a venit în lume să pregătească calea Domnului. Sfântul Ioan îi îndeamnă pe oameni să intre pe calea cea bună, să renunțe la tot ceea ce îi poate deturna de la drumul spre Împărăția lui Dumnezeu, îi îndeamnă să-și curățească sufletele prin pocăință, prin renunțarea la păcat.

„Pocăinţă nu este altceva decât dinamica căutării veciniciei, răspunsul adamic la chemarea lui Dumnezeu, și acest “Iată eu!”, când Adam, în loc să se mai ascundă după copaci fiindcă este păcătos, vine la Dumnezeu aşa cum este. La fel cum facem noi în taina mărturisirii, ne arătăm precum suntem şi zic: Fără “frunze de smochin”. Dumnezeu este Cel ce ne scoate din nefiinţă, Dumnezeu este Cel ce ne împuterniceşte în călătoria aceasta dintru nefiinţă întru fiinţă. “Devenirea întru fiinţă” aceasta este: pocăinţa, dinamica spre viaţa vecinică,” ne spune părintele Rafail Noica.

Foarte mulți oameni asociază pocăința cu regretul pentru trecut sau pentru anumite păcate. Este și aceasta o formă a pocăinței, însă un sens mai bogat, mai teologic este legat de termenul grecesc metanoia, care reprezintă nu doar căința, regretul, ci mult mai mult. Este o schimbare radicală a gândirii, a vieții, o trecere dincolo de păcat prin încetarea săvârșirii lui și un nou început de viață, un nou câmp de lucru în har și adevăr.

„Omul îşi trăieşte păcatul ca pe propria lui înstrăinare de la veşnica viaţă dumnezeiască, cea pentru care a fost zidit şi la care este chemat. Deznădăjduit, se predă pe sine pocăinţei şi plânsului nemângâiat înaintea Celui Care singur îl poate mântui. Pocăinţa este un nepreţuit dar oferit omenirii. Pocăinţa este minunea lui Dumnezeu, care ne rezideşte după cădere. Pocăinţa este revărsarea însuflării dumnezeieşti peste noi, în puterea căreia ne înălţăm către Dumnezeu Tatăl nostru pentru veşnica viaţă în Lumina dragostei Sale. Prin pocăinţă se săvârşeşte îndumnezeirea noastră. Acest eveniment este netâlcuit de mare. Iar darul s-a făcut cu putinţă prin rugăciunea cea din Ghetsimani a lui Hristos, prin moartea Sa pe Golgota şi Înviere (Luca 24, 45-47),” menționează Sfântul Sofronie Saharov.

Să-l rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul, dascăl al pocăinței, să ne ajute să gândim și să lucrăm astfel încât să ne însoțim fiecare zi a vieții noastre cu virtutea pocăinței, care ne deschide singura cale de renaștere a vieţii, de ridicare, de eliberare de un trecut greu și apăsător, agonisindu-ne nădejdea mântuirii.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/