„Îmbrăcaţi-vă întru smerenie…” Duminica Vameşului şi a Fariseului la Mănăstirea Suruceni

„Îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (I Petru 5, 5).

Duminica Vameşului şi a Fariseului a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Această Duminică marchează începutul Triodului din cultul liturgic al Bisericii care îl reaşază pe om în starea de fiu al lui Dumnezeu, ridicându-l din moarte către viaţă. Perioada Trodului, prin imnografia și rânduielile liturgice rânduite de Biserică în timpul celor zece săptămâni ce intră în componența sa, caută să ne pregătească pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat. Această perioadă cuprinde cele 40 de zile ale Postului Mare, la care se adaugă primele trei săptămâni dinaintea intrării în post și culminează cu Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Primele două Duminici al acestei perioade ne pun în faţa noastră două pilde deosebit de semnificative pentru urcuşul duhovnicesc pe care-l începem: Pilda Vameşului şi a Fariseului (Lc, 18, 10 – 14) şi Pilda Fiului risipitor (Luca, 15, 11 – 32).

Prima pildă vine cu îndemnul spre smerenie. O pune în prim-plan pentru că Mântuitorul Hristos, pe Care-l cinstim prin acest post, este Domnul Crucii şi al Smereniei. Este Cel Care Se leapădă de Sine și Cel Care-i cheamă și pe ceilalţi să se lepede de sine, pentru a se putea bucura de Înviere deopotrivă cu El. La această virtute nu vom putea ajunge decât trăind în El și urmând calea Sa. „Dobândirea acestei smerenii dumnezeiești constă în faptul de a ne găsi oarecum tot timpul la sfârșitul Postului Mare, din a trăi în toate zilele Crucea și Patima lui Hristos, pentru a-L însoți în mișcarea ascendentă a Învierii Lui și a descoperi atunci experemental, în lumina Paștelui, că smerenia e o însușire a Firii dumnezeiești și mișcarea naturală a Iubirii,” ne spune ieromonahul Makarios Simonopetritul.

„Arătata-i, Stăpâne, ucenicilor Tăi smerenie înaltă; căci încingându-te cu ştergarul peste mijloc, şi spălându-le picioarele, le-ai poruncit să urmeze acestui obicei” – spune o cântare din Utrenia acestei Duminici. Mântuitorul Hristos ne arată smerenia care înalţă, cea pe care o identificăm a fi mântuitoare în smerenia vameşului. Acea smerenie care se naște din concepția noastră despre sfințenia lui Dumnezeu și conștientizarea nevredniciei noastre. Mitropolitul Antonie de Suroj ne spune: „Smerenia, așa cum vedem la sfinți, nu se naște numai din faptul că-și conștientizează păcatele, fiindcă chiar și un păcătos poate să-I aducă lui Dumnezeu o inimă frântă și smerită și un cuvânt de iertare este de ajuns pentru a șterge orice rău din trecut și din prezent. Smerenia sfinților se naște din vederea slavei, măreției și a frumuseții lui Dumnezeu. Smerenia lor nu se naște nici măcar din conștientizarea deosebirii dintre om și Dumnezeu, ci din dobândirea conștiinței că Dumnezeu este atât de sfânt, o dezvăluire atât de intensă a frumuseții desăvârșite, a unei iubiri atât de uimitoare, încât ei își dau seama că singurul lucru pe care-l pot face în prezența Sa este să îngenuncheze înaintea Lui într-un act de închinare, bucurie și uimire.”

Începutul smereniei și al căinței adevărate constră în recunoașterea neputințelor proprii, în voința și dorința de a schimba starea lucrurilor și de a-I cere Mântuirtorului Hristos mila și ajutorul: „Dumnezeule, milostiv fii nouă, păcătoşilor!”.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/