„Unicul sens al vieţii este dragostea…” Duminica samarineanului milostiv la Mănăstirea Suruceni
12:00, duminică, 27 noiembrie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni

„Noi, oamenii, vrem multe de la Dumnezeu. Vrem să ne iubească, să ne ierte, să ne poarte de grijă, să ne ocrotească… Dar pentru a dobândi acestea de la Dumnezeu, trebuie să le dăm noi mai întâi aproapelui nostru şi atunci le vom primi. Vom dărui iubire, blândeţe, nejudecare, milostivire, ajutor şi le vom primi cu siguranţă de la Dumnezeu.” (Arhim. Efrem Filotheitul )
În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
Evanghelia, rânduită a se citi în această Duminică, ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?” Nimic nu cere Dumnezeu de la noi… doar iubire. Să Îl iubim pe El, să ne iubim între noi.
„Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, „miros de bună mireasmă duhovnicească”, rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie. Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul cum dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti”, spunea stareţul Efrem Filotheitul.
Iubirea este virtutea care te face să-l simţi pe semenul tău mereu prezent şi să nu te întrebi: „Cine este omul acesta?”, ci să-ţi spui: „Nu este străin. Este fratele meu”. Fiecare dintre noi întâlnim pe drumul vieții frăți și surori răniți și căzuți sub povara greutăților vieții. Ce vom fi pentru ei: preotul, levitul sau samarineanul?
Vorbind despre iubirea creştină, Pr. Alexander Schmemann ne spune că „este „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi. Pentru că ce este dragostea dacă nu acea putere tainică ce transcende întâmplătorul şi exteriorul din „celălalt” — prezenţa sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală — şi ajunge la suflet, unica „rădăcină” personală a fiinţei umane, partea divină din el? Nu există iubire „impersonală”, pentru că iubirea este minunata descoperire a „persoanei” în „om”, a unicului şi personalului în comun şi general. Este descoperirea a ceea ce este „de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.”
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
„Mergi şi fă şi tu asemenea!“ este un îndemn nu doar pentru învăţătorul de lege, ci și pentru fiecare dintre noi, care suntem chemaţi de Domnul nu să-i diferenţiem pe oameni, ci să-i iubim cu dragostea cu care ne iubește El: „să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” . (In. 15, 12-13)
Sursa: https://manastireasuruceni.md/














„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească,...
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19) În Duminica a...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni a fost lansată cartea „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic...
„Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află’n tot necazul să-i...
Duminică, 23 noiembrie 2025, ora 11:00, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni va avea loc lansarea cărții „Mănăstirea...
09.11. Mănăstirea Suruceni – Cuvânt de mulțumire la Sfințirea bisericii istorice a Mănăstirii „Sf. M.M. Mc. Gheorghe”, Suruceni....
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău