Arhim. Sofian Boghiu: „Cine se poate pune cu marele Irineu Protcenco…”

O amintire specială din ultimele luni ale regimului ateu este aceea legată de o vizită pastorală a părintelui Sofian la un înalt demnitar al vremii. Mi-a spus, într-o seară de sâmbătă, să-l însoţesc la oficierea unei aghiasme, rugându-mă să păstrez taina respectivă. Aşa am făcut şi n-am divulgat niciodată numele „arhicunoscut” al familiei care-l invitase.

După slujba pentru care fusesem poftiţi, am rămas câteva ceasuri la familia respectivă, părintele Sofian întreţinând, în acest răstimp, o atmosferă cordială, cu discuţii pe mai multe teme, în special duhovniceşti.

La Mănăstirea Antim, părintele avea un obicei preluat din tradiţia Basarabiei. Orice preot, monah sau de mir, chiar dacă nu avea rangul de protosinghel sau iconom stavrofor, purta cruce la slujbele de Priveghere şi Liturghie. Motiva într-un anume fel şi oferea întotdeauna oaspeţilor şi preoţilor mănăstirii (printre care şi ieromonahul Adrian) această binecuvântare.

O altă amintire legată de părintele Sofian este aceea a epistolelor sale scrise într-o splendidă ortografie, trimise cu grijă la sărbători sau cu alte prilejuri. Fiecare misivă era de fapt o mică operă de artă care încânta privirea prin frumuseţea literelor şi încălzea inima prin profunzimea cuvintelor.

Arhimandritul Sofian Boghiu a fost şi un apreciat pictor. Multe mănăstiri şi biserici de enorie l-au avut ca zugrav şi nu unul obişnuit, ci atent şi talentat. În zona mea natală, aproape de ctitoria lui Lăpuşneanu, a pictat o biserică în satul Slatina, numit şi Drăceni, într-o zonă mirifică, pe apa Suhăi, la poalele Stânişoarei.

Cum a ajuns de fapt acolo părintele Sofian? Preotul din sat, Petru Ciobanu, era prieten apropiat cu episcopul-vicar patriarhal Antonie Plămădeală, care l-a rugat insistent pe patriarhul Justinian să-i îngăduie pictorului deplasarea şi truda de pe schela bisericii amintite. S-a lucrat cu dificultate, fără lumină electrică, doar cu felinare şi lumânări.

Când pictura s-a isprăvit, arhimandritul Sofian a fost invitat la măreaţa slujbă de sfinţire oficiată de episcopii Antonie Plămădeală şi Irineu Crăciunaş. În biserica parohială era o icoană a Maicii Domnului pictată de Irineu Protcenco. I-a cerut preotului Petru Ciobanu îngăduinţa de a avea icoana în chilia lui mai mult timp. A adus- o la Bucureşti şi a încercat să-i facă o copie.

După mai bine de un an i-a restituit-o şi i-a mărturisit: „Am încercat, dar n-am reuşit. Cine se poate pune cu marele Irineu Protcenco…”