A apărut cartea „Viața Părintelui Sofian Boghiu – o icoană a virtuții”
8:41, luni, 6 martie, 2023 | Cuvinte-cheie: sofian boghiu

Cartea „Viața Părintelui Sofian Boghiu- o icoană a virtuții”, scrisă de Protos. Antipa Burghelea de la Mănăstirea Antim este disponibilă pe cartibisericesti.ro.
Volumul a apărut la Editura Cuvântul Vieții, fiind coordonat și prefațat de Arhim. Nectarie Șofelea, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor.
„Părintele Antipa a adunat principalele repere biografice ale Cuviosului Părinte Sofian nu doar din bibliografia existentă până acum, ci a cercetat toate documentele arhivistice cunoscute despre Părintele Sofian, culegând, în același timp, informații bogate de la ucenici și de la cei care l-au cunoscut pe Părintele Sofian Boghiu”, precizează Arhim. Nectarie Șofelea în Prefață.
În cele peste 700 de pagini, volumul prezintă viața părintelui Sofian începând cu anii copilăriei și intrarea în monahism, continuând cu activtatea de la Mănăstirile Antim și Plumbuita, cu anii de închisoare, cu activitatea de iconar și de duhovnic, până la trecerea în veșnicie.
Volumul a avut parte de un eveniment de lansare la finalul anului trecut.
Cartea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești: cartibisericesti.ro, prin comandă la [email protected], [email protected] sau la numărul de telefon 021.335.21.28.





Fraţi creştini, Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi...
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la...
„Duhovnicul blândeții”, Sfântul Cuvios Sofian Boghiu de la Antim, originar din Cuconeștii Vechi – film documentar realizat de Trinitas TV....
Sfântul Sofian (născut Serghie Boghiu) a văzut lumina zilei la 7 octombrie 1912, în satul Cuconeștii Vechi, județul Bălți, o...
Sfântul Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim a fost un mare duhovnic și pictor de icoane, cunoscut pentru blândețea, smerenia...
La data de 7 octombrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, va avea loc...
„Adâncul duhovnicesc – tainica preocupare a Părintelui Sofian Boghiu” – Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica după...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău