Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm….Duminica a XII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Trebuie să părăsim totul ca să Îl dobândim pe El, dacă iubim încă altceva sau chiar pe noi prea mult, nu-L putem câştiga pe El prin iubirea totală şi deci nici viaţa noastră veşnică.“ (Pr. prof. Dumitru Stăniloae)

În Duminica a XII-a după Cincizecime, cea a Tânărului bogat, numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Pasajul evanghelic al acestei Duminici reprezintă o provocare maximală adresată fiecărui om, un îndemn pentru Împărăția Cerului și pentru eternizarea vieții în Dumnezeu, o invitație universală la o libertate autentică. Tânărul din parabolă respectă poruncile morale, însă bogăția pe care o deține nu-i permite să devină liber și disponibil pentru adevărata întâlnire cu Mântuitorul Hrsitos.

Dumnezeu pe toate le-a făcut bune foarte (Facerea 1, 31), le-a făcut pentru om, pe care l-a pus stăpân peste toate. Însă după cădere, omul a uitat Cine este Stăpânul la toate și Cine-i poartă de grijă, și și-a pus toată nădejdea în lucruri, pe care le tot adună și de care se alipește tot mai mult.

„Nu bogăția este rea în sine, ci împătimirea de ea, reaua ei întrebuințare… Fiecare lucru strâns devine legătură cu pământul, robind tot mai mult pe proprietarul lor. Și fiindcă omul nu se poate împărți, iar lucrurile l-au robit deplin, el slujește lui mamona, căci nimeni nu poate sluji la doi domni. Înrobit de patimă, omul este pierdut pentru Cer,” menționează părintele Petroniu Tănase.

Tânărul bogat ne arată că poți fi un om religios, un om moral, dar să rămâi în afara realității duhovnicești, să nu primești chemarea lui Hristos. Mulți dintre noi, asemenea tânărului bogat, nu trăim adevărul că viața veșnică nu este un concept ce ține exclusiv de lumea de dincolo. Viața veșnică este Însuși Hristos. Noi însă rămânem captivi lumii acesteia, cu tot ceea ce ea ne oferă și de care ne leagă.

„Oricât de buni am fi şi oricât ne străduim să împlinim poruncile, Hristos ne cere ceva mai profund: să Îi dăruim inima noastră, gândurile noastre, inteligenţa noastră, experienţa noastră, întreaga noastră viaţă. În Liturghie spunem: «Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!» Nu ne cere segmente din viaţa noastră, ci o vrea integrală. Noi ne lăsăm prinşi de mirajul acestei lumi şi Îi dăruim doar fragmente din viaţa noastră,” ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.

Să nu punem nimic mai presus de Hristos, să-L facem cu adevărat Stăpânul inimilor și cugetelor noastre, iar dacă ne pare imposibil de realizat, să I-o cerem în rugăciune, căci „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Lc. 18, 27)

Sursa: https://manastireasuruceni.md/