„Hristos Domnul – izbăvirea de mediocritate”
20:00, luni, 13 ianuarie, 2014 | Cuvinte-cheie: conferinta, Constantin Necula, copii, mediocritate, sat, schimbarea vietii, tineri

Conferință organizată de ASCOR – filiala Iaşi. Tema întâlnirii: „Hristos Domnul – izbăvirea de mediocritate”, susţinută de Pr. Conf. Dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu.
„Singura modalitate de a ieşi din mediocritate este reaşezarea în demnitate“
„România va ieşi din mediocritate dacă fiecare din noi va face efortul de a ieşi din ea (mediocritate). Trebuie să conştientizăm că cel mai bun medicament pentru sufletul nostru este Hristos, fără de care nu putem face nimic. Noi trebuie să ne pocăim pe măsura iertării de care avem nevoie. Suntem foarte atenţi la marile proiecte care străbat ţara, dar nu mai suntem demult atenţi la proiectul lui Dumnezeu cu poporul nostru. Sunt pline casele de copii, centrele de corecţie pentru minori, penitenciarele s.a. Toţi care produc această rumoare spun că Biserica este de vină. Suntem de vină pentru că nu am reuşit să transmitem poporului că Hristos e viu. În ciuda tuturor aparenţelor, El este partea de viaţă care poate birui moartea. Hristos este Viaţa care biruieşte moartea. Biserica lucrează cu oameni care doresc să o ia de la capăt, cu oameni care sunt dispuşi să schimbe statutul şi statura pentru a putea să se înţeleagă cu Hristos. Se poate ieşi foarte uşor din mediocritate.
Recent a venit la Catedrala mitropolitană din Sibiu o tânără cu cercel în nas care a dorit să se spovedească. Discutând despre cercelul din nas a vrut să şi-l dea jos. Nu am lăsat-o şi i-am zis: „Stă foarte bine, Lasă-l acolo! Dacă vrei să ţi-l dai jos, să faci acest lucru doar după ce te împărtăşeşti. Astfel, Îi dai un semn lui Dumnezeu că vrei să schimbi ceva“. După ce s-a împărtăşit, tânăra şi-a dat jos cercelul. Tot ce ne dă Dumnezeu în Biserică, dacă ştim să folosim harul Duhului Sfânt, e convertitor. Hristos nu are nevoie de noi cu frunţile lipite de pământ, ci cu demnitatea redobândită. Singura modalitate de a ieşi din mediocritate este reaşezarea în demnitate“ – pr. Constantin Necula.

Joi, 13 noiembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și...
La data de 19 octombrie curent, Sfânta Mănăstire Suruceni a găzduit cea de a II-a ediție a Ateneului de Cultură...
Duminică, 24 noiembrie 2019, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Universitatea de Stat din Moldova a avut loc Conferința teologică...
Teologul Danion Vasile și Părintele Valerian Grecu, pătimitor în temnițele comuniste, vor conferenția la Chișinău. Conferința teologică „Cu Hristos în...
În perioada 25 și 26 octombrie, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a IV-a ediție a Simpozionului științific...
Miercuri, 25 septembrie 2019, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PC Arhimandrit Nectarie (Gherman), starețul mănăstirii...
Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, marți, 24 septembrie 2019, lucrările Conferinţei internaţionale: „Educaţia din perspectiva valorilor”, aflată la...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău