„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi…”Duminica a XX-a dupa Rusalii la Mănăstirea Suruceni

„Mulţi se tem de moarte. Unii oameni nici măcar nu ne îngăduie să vorbim în prezenţa lor despre Dumnezeu şi despre moarte. Este dureros, căci ei se tem de moarte tocmai pentru că nu vor să cugete la Unul şi adevăratul Dumnezeu, îşi născocesc propriile lor religii…Moartea este nemiloasă cu cei ce se tem şi se ascund de ea. Insă ea fuge de cei care o înfruntă neînfricaţi şi o privesc în faţă, aducându-şi aminte de Dumnezeu, chemându-L şi rugându-L să fie împreună cu ei în acel ultim ceas. În felul acesta clipa morţii vine cu pace şi fără durere.” (Arhim. Zaharia Zaharou)

Numeroși creștini s-au adunat în Duminica XX-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni pentru a primi hrană duhovnicească în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii.

Pericopa evanghelică din această Duminică  ne vorbește despre învierea fiului văduvei din Nain, una dintre cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în timpul activității Sale pă­mântești. Această minune, înfăptuită de Mântuitorul Hristos, ne arată că moartea nu are niciodată ultimul cuvânt, ci ultimul cuvânt îi aparține Învierii.

„Vălul morții se întinde peste tot. Știri despre oameni care mor în fiecare zi de „moarte bună” ori în alte împrejurări, ne inundă pe toate canalele de știri: războaie, accidente, crime, epidemii și boli incurabile. În fiecare zi moartea ne dă ocol. Suntem permanent sub spectrul ei. Este singurul lucru de care nu vom scăpa, dar de care nu vorbim și la care nu ne gândim deloc atât cât trebuie și așa cum ar trebui. Lumea, în jurul nostru strigă: „Nu pomeniți nimic de moarte!”. Omul contemporan, din frică față de moarte, moare înainte de a muri…Dacă omul nu crede în viața de după moarte, atunci este foarte greu să fie consolat”, ne spune părintele Moise Aghioritul.

„Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere,” menționează Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar Sfântul Nicolae Cabasila compară foarte frumos timpul petrecut pe pământ cu cel petrecut de făt în pântecele mamei, spunând că momentul morții nu este altceva decât părăsirea pântecelui. De aceea, în Biserica noastră sfinții sunt sărbătoriți în ziua adormirii sau în ziua martirizării și nu în cea a nașterii fizice.

Creştinismul nu ne oferă doar un stil de viaţă, ci și o continuă pregătire pentru moarte și veșnicie. Iar „gândul la moarte, ne spune mitropolitul Ierotheos Vlachos, este unul din cele mai mari daruri pe care un om îl poate avea. Când acesta este păstrat cu voia lui Dumnezeu nu îl duce pe om la disperare, la deznădejde sau la teamă psihologică, ci dimpotrivă, îl inspiră, îl îndeamnă spre rugăciune, îi oferă creativitate chiar şi în treburile pământeşti. Nu suntem doar cetăţeni ai acestei lumi, ci suntem mai degrabă nişte călători ghidaţi spre adevărata lor ţară, adică Împărăţia Cerurilor. Cetăţenia noastră este în cer. Ar trebui să ne umplem de dorinţa arzătoare pentru ţinutul ceresc”.

„Hristos este viaţa noastră!,” ne spune Sfântul Apostol Pavel.  Când suntem cu Hristos nu putem să fim decât vii. Astfel, să rămânem mereu lângă El, ca Dumnezeu să ne dea lumină, să ne dea viaţă, să ne dea nădejde. Cu El împreună să trecem prin această viaţă și să trăim în vecii vecilor în Împărăţia Lui cea nesfârşită.

Numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md