Sfântul Ierarh Nicolae, chipul blândeții și milostivirii, cinstit la Mănăstirea Suruceni
13:30, miercuri, 22 mai, 2024 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni, moastele sf nicolae

„În delicateţea Sfântului se simte puterea lui Dumnezeu. Sfântul se face prin smerenie aproape neobservat, apărând când e nevoie de o mângâiere, de o încurajare, de un ajutor. Nu există greutate de neînvins pentru el, pentru că el crede ferm în ajutorul lui Dumnezeu, cerut prin rugăciune. Te copleşeşte cu măreţia simplă a purităţii şi cu căldura bunătăţii lui şi te face să te ruşinezi de nivelul tău coborât de la umanitatea adevărată, de impuritatea, artificialitatea, superficialitatea, duplicitatea ta, care ies puternic în relief în comparaţia ce o faci, fără să vrei, între tine şi el. În extrema lui delicateţe, blândeţe şi smerenie, simţi o putere ajutătoare pe care nici o putere din lume nu o poate încovoia, putere ce îi vine de la Dumnezeu, din predarea sa totală lui Dumnezeu şi din voinţa de a sluji semenilor, din porunca şi cu trimiterea lui Dumnezeu, ca să se mântuiască.” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae)
De Sărbătorea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica mare a așezământului monahal, care este ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae. Cu ocazia sărbătorii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, aflate în Biserica mănăstirii.
Una dintre cele mai frumoase cântări ale Bisericii ne vorbește despre legătura noastră cu Sfinții: „Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii…!” Așa cum îi numește Biserica, „prieteni și casnici ai lui Dumnezeu”, Sfinții au puterea să se roage pentru noi în fața lui Dumnezeu.
„Sfinții Bisericii sunt pentru noi autoritate în privința lui Dumnezeu. Noi prin acești oameni avem credință în Dumnezeu, nefiind în stare să avem experiența directă a lui Dumnezeu. Marea însemnătate a Sfinților stă în rugăciunea lor pentru noi. Le cerem rugăciunile știind că sunt prietenii lui Dumnezeu, având o mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”, ne spune IPS Hierotheos Vlachos.
Sfinţii nu sunt doar niște oameni buni, ci sunt toți cei care s-au unit cu Dumnezeu-Cuvântul, cu Hristos. Ei au privit doar înainte, spre lumina dumnezeiască, lăsând în urmă tot ceea ce e nevrednic de Dumnezeu şi aspirând din toată inima şi din toată fiinţa către Creatorul, pentru a dobândi plinătatea și sfințirea vieţii.
După Sfânta Liturghie a dost oficiat un Tedeum de mulţumire. La final, toți cei prezenți au participat la o agapă organizată la izvorul Mănăstirii.
Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://manastireasuruceni.md












„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească,...
„Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.” (Pildele lui Solomon 1, 19) În Duminica a...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni a fost lansată cartea „Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic...
„Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află’n tot necazul să-i...
Duminică, 23 noiembrie 2025, ora 11:00, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni va avea loc lansarea cărții „Mănăstirea...
09.11. Mănăstirea Suruceni – Cuvânt de mulțumire la Sfințirea bisericii istorice a Mănăstirii „Sf. M.M. Mc. Gheorghe”, Suruceni....
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău