Acatistul Icoanei Maicii Domnului Econoama (Economissa sau Oikonomissa) de la Marea Lavră din Sfântul Munte Athos
10:23, joi, 18 iulie, 2024 | Cuvinte-cheie: acatist, economissa, maica domnului, oikonomissa
Condacul 1
Veșnic purtătoarei de grijă, celei neînfricate și mult cinstitei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care veghează necontenit la căpătâiul celor ce o cheamă cu lacrimi de pocăință ne rugăm și noi cei afundați în foame, lipsuri și necazuri, și fiind încredințați de mila ei cea mare căutăm cu bucurie la minunile ei cele slăvite și o strigăm: Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Icosul 1
Ridicată ai fost cu trupul la Cer devenind Împărăteasa Îngerilor și a noastră deopotrivă, umplând lumea văzută și nevăzută cu harul tău plin de dulceață și mângâiere, iar noi cu inimile pline de umilință te rugăm să primești aceste cuvinte ca jertfă:
Bucură-te, Stăpâna și Econoama casei noastre;
Bucură-te, Domnitoare peste tot ce suntem și tot ce avem;
Bucură-te, că ție îți încredințăm viața noastră;
Bucură-te, că pe tine te facem acoperământ veșnic;
Bucură-te, că te chemăm să ne rânduiești zilele după Voia Tatălui;
Bucură-te, că ne acoperi cu bogăția darurilor;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 2
În vremurile de demult, monahul Atanasie Athonitul a zidit cel dintâi locaș de rugăciune din Sfântul Munte Athos, care mai apoi s-a numit ”Marea Lavră” pentru numărul însemnat de călugări care s-au adunat sub stăreția Sfântului, slujindu-I lui Dumnezeu și Maicii Lui: Aliluia!
Icosul 2
Dar într-o vară, Domnul a îngăduit ca pământul să nu își dea roadele așa încât toate recoltele monahilor s-au uscat, iar toți cei 2000 de călugări din Lavră au plecat fiecare căutând să viețuiască în altă parte, deoarece foamea îi răzbise și erau slăbiți și cu duhul.
Bucură-te, că prin tine primim putere în ispite;
Bucură-te, mijlocitoare pentru cei smeriți;
Bucură-te, ajutătoare grabnică în vremuri de mare apăsare;
Bucură-te, că ne trimiți har peste har, să nu deznădăjduim;
Bucură-te, că bogăția ta nu e doar pentru trup, ci și pentru suflet;
Bucură-te, că aduci bucuria reușitelor în faptele cele bune;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 3
Sfântul Atanasie a încercat să reziste foamei, rămânând doar el și cu câțiva monahi în mănăstire, dar într-o bună zi l-a cuprins deznădejdea și văzând că nu primește răspuns la rugăciunile lui pentru a avea de mâncare, a părăsit și el mănăstirea plângând cu amar: Aliluia!
Icosul 3
În drumul spre Kareia însă i-a ieșit în cale o femeie îmbrăcată cuviincios, care i-a vorbit întrebându-l unde merge, dar Sfântul Atanasie, crezând că e o vedenie de la diavol, i-a răspuns că nu îi va spune așa ceva, iar noi ne rugăm:
Bucură-te, că atunci te-ai dezvălui cine ești;
Bucură-te, că i-ai spus că ești chiar Maica Domnului, cea care păzește Marea Lavră;
Bucură-te, că l-ai certat pe monah pentru lipsa lui de credință;
Bucură-te, că i-ai spus să lovească cu toiagul în stâncă;
Bucură-te, că el făcând întocmai, a ieșit un izvor de apă rece și dulce;
Bucură-te, că izvorul există și în zilele noastre;
Bucură-te, că ne sfătuiești să fim cu chibzuială în toate;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 4
După o asemenea minune, i-ai spus Sfântului Atanasie să meargă la Mănăstire unde va găsi în pivniță bucate din destul apoi ai dispărut, iar monahul a rămas în uimire: Aliluia!
Icosul 4
Ascultând de porunca ta, Stăpână, Sfântul Atanasie a plecat degrabă înapoi, bucuros cu duhul de minunata arătare și fiind încredințat în inima lui că cele promise se vor împlini:
Bucură-te, că a găsit cereale, brânză, vin și untdelemn din belșug;
Bucură-te, că toate prisoseau, ca dar dumnezeiesc;
Bucură-te, că Sfântul s-a rușinat de lipsa lui de nădejde;
Bucură-te, că suntem toți din firea lui Adam;
Bucură-te, că acolo unde nu poate firea, biruiește harul;
Bucură-te, că ne dai și nouă cele necesare traiului;
Bucură-te, îmbogățindu-ne viețile;
Bucură-te, că ne umpli hambarele cu tot ce ne lipsește;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 5
Fericindu-se de marea ta milă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, la ceva vreme după această întâmplare călugării au zugrăvit pe lemn o preafrumoasă Icoană în cinstea minunii pe care ai făcut-o. Icoana ta a fost așezată în curtea Mănăstirii între cele două biserici, într-un frumos baldachin de piatră, și te înfățișează pe tine Maica Domnului stând pe tron cu Pruncul în brațe iar de o parte și de alta sunt pictați Sfinții Mihai al Sinadelor în dreapta și Sfântul Atanasie Athonitul în stânga, iar noi cu recunoștință te chemăm: Aliluia!
Icosul 5
Pe când se ruga Sfântul pentru ajutorare privind hrana monahilor din Mănăstire, i-ai vorbit din icoană, Maică, și i-ai spus: ”Nu te întrista, Atanasie, ca de acum eu voi fi economul acestei mănăstiri” iar el a ridicat o rugăciune de mulțumire. Din ziua aceea, ai fost recunoscută în Marea Lavră ca Econoamă, adică cea care rânduiește cele necesare traiului pentru monahi, fie că e vorba de bani, alimente, îmbrăcăminte sau cele de trebuință pentru Sfintele Slujbe, și toți viețuitorii mănăstirii s-au bucurat zicând așa:
Bucură-te, aducând îmbelșugare trupească și sufletească;
Bucură-te, că ne rânduiești traiul ca o Mamă;
Bucură-te, că nu avem ocrotitoare mai bună ca tine;
Bucură-te, că toate le vezi, toate le știi;
Bucură-te, avertizând-ne de venirea furiilor;
Bucură-te, că ne aperi de tâlhari;
Bucură-te, că ne scoți din primejdii;
Bucură-te, că aperi tot ce e al nostru;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 6
Luminând sufletele călugărilor i-ai încredințat de prezența ta necontenită printre ei, fiind pavăza făgăduințelor lor monahale și întărindu-i în greutatea purtării aripilor îngerești: Aliluia!
Icosul 6
Până în ziua de azi Marea Lavră nu are ocupat postul de Econom de către un monah, ci se numește doar un para-econom adică un ucenic al tău, Maica Domnului, fiindcă tu le rânduiești pe toate spre liniștea și bunăstarea celor care te strigă:
Bucură-te, cea ce coși găurile baierelor noastre;
Bucură-te, puntea dintre pământ și Cer;
Bucură-te, purtătoare de grijă neobosită;
Bucură-te, că te numim și noi Econoama casei noastre;
Bucură-te, că te rugăm să ne dai trai îmbelșugat;
Bucură-te, că te slăvim ca pe o Mamă iubitoare;
Bucură-te, că nu cunoaștem ajutor mai grabnic ca al tău;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 7
De multe ori Marea Lavră a fost strâmtorată, atât în timpul vieții Sfântului Atanasie cât și în vremurile ce au urmat, trecând prin atacurile agarenilor, războaie și alte nenorociri, dar mereu ai stat de pază la strigătele celor care se rugau fierbinte spre tine, cinstindu-te ca Stăpâna lor mult iubită: Aliluia!
Icosul 7
De fiecare dată când cămara rămânea goală, monahii alergau la preaslăvita ta Icoana Econoama, iar tu, Maica Domnului, mereu ai umplut visteriile cu bani și mâncare, iar robii tăi te chemau așa:
Bucură-te, cea ce oprești paguba și risipa;
Bucură-te, că ne scoți din foame și de sărăcie;
Bucură-te, că ne trimiți medicamente;
Bucură-te, că mijlocești veșnic pentru bunăstarea noastră;
Bucură-te, că ne dai gând bun cum să ne folosim de ce e al nostru;
Bucură-te, că nu ne lași să trăim în risipă;
Bucură-te, că umpli visteriile nevoilor noastre;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 8
Ești zid de nepătruns în apărarea copiilor tăi, Împărăteasă, având grijă mereu de a ne spori avuția, dându-ne inspirația să facem alegeri bune, să decidem în Duhul Sfânt nu în duhul lumii, aducând liniștea în familie: Aliluia!
Icosul 8
Acolo unde sporește rugăciunea sporește și harul, iar noi cu inimile înălțate la cer strigăm spre Maica noastră cea milostivă și o chemăm:
Bucură-te, că nu ne lași să pierdem averea;
Bucură-te, că ne dai succes în afaceri;
Bucură-te, că ne faci înțelepți;
Bucură-te, că ne deschizi mintea să știm ce e bine și ce e rău;
Bucură-te, că aduci recolta bogată;
Bucură-te, că ne sprijini când construim casă;
Bucură-te, ne ridici din neputința de a munci;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 9
Îți împlinești veșnic făgăduința de a ne avea în grijă, Stăpână, și îți pasă nu doar de nevoile noastre trupești ci și de cele duhovnicești, ca să adunăm untdelemn în candela sufletului cu care să ne ridicăm la cer: Aliluia!
Icosul 9
Ne ajuți în rugăciune, ne sporești răbdarea și credința, ne îmbogățești în virtuții și în evlavie, ne liniștești mintea și inima ca să pornim în respirația lui ”Doamne miluiește!”, ne acoperi cu mantia ta ascunzând-ne de diavoli și de ispite, iar noi ca niște copii alergăm în brațele tale și te chemăm:
Bucură-te, că înmulțești harul;
Bucură-te, că umpli visteriile sufletului nostru cu gânduri bune;
Bucură-te, că arăți plină cămara inimii ce se roagă;
Bucură-te, că ești bunăstare și creștere întru Iisus Domnul;
Bucură-te, că ne arăți calea rodnică a mântuirii;
Bucură-te, că răsari în noi mugurii abundenței rugăciunii;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 10
Celor ce nu se pot ruga le ești mijlocitoare, celor ce nu se pot ridica le ești susținătoare, iar celor care nu pot evolua le ești mare dezlegătoare, Maica Domnului, fiindcă degrabă alergi și distrugi orice legătură de magie sau vrăjitorie care ne leagă sporul sau avuția, spre salvarea noastră: Aliluia!
Icosul 10
Nu zăbovi, Împărăteasă, și vino să vezi cum suntem de chinuiți, cum lucrătorii întunericului ne-au legat prin blesteme și vrăji, furându-ne sporul și creșterea materială și duhovnicească, și cu sabia Duhului Sfânt spulberă toate uneltirile celor răi, să ne bucurăm de ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit și să ne aperi drepturile pământești și cerești.
Bucură-te, dezgropând tainele îngropate;
Bucură-te, spărgând mormintele avuției noastre;
Bucură-te, scoțând la lumină ce este vechi și blestemat;
Bucură-te, desfăcând legăturile de vrăjitorie cunoscută și necunoscută;
Bucură-te, că ne aduci înapoi sporul și nu lași răul să se întoarcă;
Bucură-te, că ne salvezi de furtul cel tâlhăresc al oamenilor necinstiți;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 11
Ne înveți, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că cea mai iubită fecioară a lui Dumnezeu este Milostenia, căci prin ea urcăm într-o clipită în cele mai luminoase colțuri ale Raiului, și noi cu bucurie te slăvim cu inima și cu buzele: Aliluia!
Icosul 11
Sădește în noi semințele acestei mari virtuți, să rodim vlăstare de milostenie care să se împrăștie la toți cei în nevoie, să dăm din ceea ce primim ca să ne facem palat împărătesc în Împărăția Fiului Tău, și ascultă Maică aceste laude:
Bucură-te, că mai fericit este a da decât a primi;
Bucură-te, că acestui îndemn ne dorim să slujim;
Bucură-te, că fericirea veșnică le întrece pe toate;
Bucură-te, că dărnicia materială aduce darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că bucuria de a oferi este Raiul pe pământ;
Bucură-te, că pe cât dăm, cu atât ne oferi mai mult tu, Stăpână;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 12
Ești puternica noastră ocrotitoare în viața de zi cu zi știind că și trupul are de trebuință ale lui și te rogi necontenit la Tronul Sfintei Treimi pentru binele nostru material și sufletesc, ca să trăim îndestulați și împlinind poruncile lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Ai grijă de noi, apără-ne de dușmani, mijlocește să avem zile senine și pline de îmbelșugare, și fii alături de noi în tot ce facem și gândim, ca Stăpâna și Econoama casei noastre, a celor care cu multă cinstire te strigă:
Bucură-te, că te îngrijești și de sănătatea noastră;
Bucură-te, că ne acoperi cu preacinstitul tău Acoperământ;
Bucură-te, că ne trimiți har vindecător;
Bucură-te, că dezlegi sporul și creșterea noastră;
Bucură-te, că spulberi blesteme și pui capăt chinului;
Bucură-te, că ne liniștești în clipele de cumpănă și ne dai gândul bun;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 13
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, caută cu milă spre noi și ajută-ne, izbăvește-ne de foame și de sărăcie, dă-ne trai îmbelșugat, avuție materială și duhovnicească, abundență în credință și spor în rugăciune ca să devenim lumini în lume, fii demni de Tatăl cel Ceresc, și învață-ne să fim milostivi și darnici cu cei în nevoi ca să ne bucurăm veșnic de slava Sfintei Treimi: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1
Ridicată ai fost cu trupul la Cer devenind Împărăteasa Îngerilor și a noastră deopotrivă, umplând lumea văzută și nevăzută cu harul tău plin de dulceață și mângâiere, iar noi cu inimile pline de umilință te rugăm să primești aceste cuvinte ca jertfă:
Bucură-te, Stăpâna și Econoama casei noastre;
Bucură-te, Domnitoare peste tot ce suntem și tot ce avem;
Bucură-te, că ție îți încredințăm viața noastră;
Bucură-te, că pe tine te facem acoperământ veșnic;
Bucură-te, că te chemăm să ne rânduiești zilele după Voia Tatălui;
Bucură-te, că ne acoperi cu bogăția darurilor;
Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Condacul 1
Veșnic purtătoarei de grijă, celei neînfricate și mult cinstitei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care veghează necontenit la căpătâiul celor ce o cheamă cu lacrimi de pocăință ne rugăm și noi cei afundați în foame, lipsuri și necazuri, și fiind încredințați de mila ei cea mare căutăm cu bucurie la minunile ei cele slăvite și o strigăm: Bucură-te, Maica Domnului Econoama, buna chivernisitoare a avuției noastre pământești și duhovnicești!
Rugăciune:
Preacurată Doamnă, milostivă Împărăteasă a Cerului și a pământului, ocrotește casa noastră și adu asupra ei binecuvântarea ta, dându-ne bogăția materială pe care Dumnezeu prin Voia Lui a trimis-o pentru noi. Sporește-ne înțelepciunea, răbdarea, dragostea și credința, ca prin toate acestea să împlinim toate poruncile lui Dumnezeu și să ducem o viață bineplăcută Lui.
Cinstim prețuita ta Icoană Econoama, care ne acoperă cu har ceresc și care este balsam al inimii, dăruită de Sfântul Munte Athos întregii lumi. Amintindu-ne de minunea pe care ai făcut-o cu Sfântul Athanasie Athonitul, îți cerem și noi un semn al iubirii tale față de noi cei nevrednici, și te rugăm să ne ridici din întristarea sărăciei și a lipsurilor materiale.
Te chemăm să fii tu chivernisitoarea averii noastre, aducându-ne pace și înțelegere, oprește certurile de bani din familie și risipa, dezleagă blesteme și vrăjile care ne iau sporul, apără-ne de boli, dă-ne sănătate și vindecare trupească și sufletească, iar noi te iubim ca pe Maica noastră din Ceruri, Econoama casei, Apărătoare de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, și te rugăm să ne ridici pe scara rugăciunii și a milosteniei așa încât să fim ușori ca fulgul să putem urca nestingheriți în Împărăția lui Dumnezeu, să ne veselim cu Îngerii care cântă slava Sfintei Treimi, acum și în vecii vecilor. Amin.
Altă Rugăciune:
Maica Domnului, Preasfântă Fecioară, ajută-i pe cei suferinzi și nevoiași, fii binefăcătoarea celor săraci și flămânzi. Ascultă rugăciunea mea, a robului lui Dumnezeu (N) și nu trece cu vederea lacrimile mele: mijlocește la Dumnezeu să îmi ofere o locuință bună, să îmi dea prosperitate, ajutor la servici, succes în ceea ce fac, ca să pot evolua în munca mea și să îi pot ajuta și pe ceilalți, slujindu-I lui Dumnezeu cu credință și cu dragoste. Amin.
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!