Sfântul Ioan Botezătorul cinstit la Mănăstirea Suruceni
13:07, miercuri, 11 septembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: manastirea suruceni, Sfântul Ioan Botezătorul

Să ne întristăm că tolerăm nelegiuirile, să ne întristăm că ne facem părtaşi la nelegiuirile din jurul nostru, să ne întristăm că n-avem curajul să stăm împotriva răului, să ne întristăm că n-avem curajul să-i spunem răului pe nume ci, ca să ne meargă nouă bine, ca să n-avem vorbă, ca să n-avem confruntări, tăcem. (Parintele Teofil Paraian)
La data de 29 august / 11 septembrie Biserica Ortodoxă face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfântului Prooroc Ioan a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la slujbă.
În această zi ne amintim despre sfârşitul tragic al vieţii Sfântului Ioan Botezătorul, care a fost cauzat de faptul că el l-a mustrat pe regele Irod Antipa. Regele și-a alungat propria soție și a adus-o în palatul său pe soția fratelui său, Filip, numită Irodiada. Într-o zi, când regele se afla în cetatea Maherus și își serba ziua de naștere, făcând ospăț mare, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat, iar regele, impresionat de aceasta și influențat și de băutură, i-a făgăduit fetei că îi va da orice-i va cere. Atunci Salomeea a întrebat-o pe mama sa, iar Irodiada a sfătuit-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan. Așa a primit mucenicia Sfântul Ioan Botezătorul, „cel mai mare om născut din femeie”, după cum a fost numit de Mântuitorul Hristos.
Dacă am scutura pustietatea din sufletele noastre, exemplul vieții Sfântului Ioan ar putea fi icoană a viețuirii fiecăruia dintre noi, al identificării vieții sale cu a lui Hristos și a curajului de a spune adevărul, chiar dacă ne este pusă în pericol viață. „Ioan Botezătorul este cel care, prin statornicie şi prin ascultare, dă o mărturie minunată despre Dumnezeu. Nu ţinea cont de niciun fel de pericol care, sigur, a fost iminent pentru viaţa lui, l-a costat însăşi viaţa, decapitarea, faptul că a avut curajul să dea o mărturie în faţa vieţii imorale, reprobabile din punct de vedere moral pe care o trăia Irod Agripp. Nu l-a interesat nici poziţia, nici funcţia pe care o avea Irod Agrippa, de tetrarh al Galileei. Nimic nu putea să-l oprească din mărturisirea aceasta sinceră a faptului că e atât de important, dacă vrei să stai aproape de Hristos, trebuie să ai o statornicie a inimii, trebuie să ai o ascultare a minţii, a întregii tale fiinţe faţă de Cel Care este Mirele tău. Și Mirele nostru este, pentru fiecare dintre noi, Hristos,” ne spune PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
Fiecare creștin este chemat în fiecare clipă a vieții sale, să arate o credință, o jertfelnicie și o iubire înflăcărată pentru Dumnezeu. Așa după cum a făcut-o Înaintemergătorul Domnului. Credincios, lipsit de compromis, a trăit şi a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi din sfinţenia Lui.
Cei prezenți s-au închinat la răclița cu părticele din moaștele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, care se păstrează cu evlavie în Sfânta Mănăstire.
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sursa: https://manastireasuruceni.md/














„Toţi suntem săraci fără Hristos, toţi suntem orbi, ologi, nevolnici. Numai El, Domnul, poate să ne înavuţească cu bogăţiile Lui...
În Duminica a XIII-a după Rusalii numeroși credincioși s-au rugat alături de obştea Mănăstirii Suruceni la Sfânta Liturghie. Parabola Evangheliei...
Omul a fost plămădit pentru veşnicie și pe aceasta o cere duhul său cu stăruinţa. Nici măcar veacuri de viaţă...
„Doamne, învrednicește-ne să umblăm mereu în lumina feţei Tale, să Te vedem astăzi în lumina Schimbării Tale la Faţă. Lumina...
„Dumnezeu ne-a dat o cale ușoară pentru plata datoriei față de El, în măsură să șteargă toate datoriile noastre față...
“Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Aceste cuvinte arată că omul nici măcar nu poate veni la credinţă fără ajutorul lui...
„Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.“ (Ps....
