„Ceilalţi copii ai Mei unde sunt?” Duminica a XXVI-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Dumnezeu nu tună şi fulgeră împotriva nerecunoscătorilor, nici nu îi blestemă, ci doar îi dojeneşte cu blândeţe, întrebându-i pe cei ce I se închină: „Dar ceilalţi copii ai Mei unde sunt? Unde sunt ceilalţi? Unde sunt puternicii care cârmuiesc peste neamuri cu puterea Mea? Unde sunt bogaţii care s-au îmbogăţit cu avuţiile Mele? Unde – părinţii ai căror fii cresc şi sporesc din a Mea putere? Unde – învăţătorii cărora Eu le dau ştiinţă şi înţelepciune? Unde – bolnavii pe care i-am vindecat? Unde – păcătoşii ale căror suflete le-am curăţat de păcat ca de lepră? N-am dat Eu sănătate la mii şi mii, iar aici la rugăciune sunteţi numai zeci? N-am dat lumina soarelui la milioane, iar de mulţumit Îmi mulţumiţi numai o sută? N-am împodobit câmpiile cu roade şi n-am înmulţit turmele voastre, şi doar câţiva îngenuncheaţi, slăvindu-Mă?” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

În Duminica a XXVI-a după Rusalii, obștea monahală a Mănăstirii Suruceni a trăit bucuria rugăciunii alături de numeroși credincioși. Pericopa evanghelică a acestei Duminici ne prezintă episodul vindecării celor zece leproși, o minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos. Intrând într-un sat între Samaria și Galileea, a fost întâmpinat de zece leproși care stăteau departe și strigau cu putere: „Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!” (Lc. 17, 13). Rugăciunea și ascultarea de cuvintele Mântuitorului le-a adus vindecarea minunată. Totuși, după ce s-au vindecat, doar unul dintre cei zece s-a întors plin de recunoștință la Doctorul cel adevărat, s-a închinat și I-a mulțumit.

„Nerecunoștința este un mare păcat, care a fost înfierat de Hristos: „Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt?”, l-a întrebat pe leprosul care se întorsese ca să-I mulțumească. Hristos nu pentru Sine a cerut recunoștință de la cei zece leproși, ci pentru ei înșiși, căci recunoștința le-ar fi fost lor de folos,” spune Sfântul Paisie Aghioritul.

Ar fi bine să ne punem întrebarea: Noi îi mulțumim lui Dumnezeu? Dăm oare slavă în fiecare zi că vedem lumina soarelui, că ni s-a mai oferit o zi de viață, pentru şirul lung de daruri pe care ni le trimite Tatăl nostru milostiv? Observăm mai des darurile primite, sau tânjim mereu după altceva? Fiecare poate să-și răspundă singur.

Sfinţii Varsanufie şi Ioan scriau într-o scrisoare adresată unui ucenic: „Dacă ai cunoaşte cum trebuie darul lui Dumnezeu, chiar dacă toţi perii capului tău ţi-ar fi tot atâtea guri, n-ai putea să-L preamăreşti pe El sau să-I mulţumeşti după vrednicie.” Oricât de mult bine am săvârşi, oricâte virtuţi am împlini, recunoștința noastră nu se ridică la înălțimea iubirii și bunătății revărsate de Dumnezeu asupra noastră.

Deși Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră pentru a-Și schimba starea sau ființa, aceasta ne transformă pe noi. Recunoștința față de Dumnezeu ne întărește credința, alungă tristețea și risipeste descurajarea. Să ne înțelepțească Dumnezeu ca, atunci când va întreba „ceilalți nouă unde sunt?”, să putem răspunde cu credință: „Aici suntem, Doamne, Îți mulțumim pentru toate câte faci pentru noi!”

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md