Întâlnirea cu Hristos, întâlnirea și împlinirea vieții noastre… Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Mănăstirea Suruceni

«În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?» (Ps. 41, 1-2)

La 2/15 februarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos la Templul din Ierusalim de către Dreptul Simeon. Sfânta Liturghie oficiată în această zi de soborul preoțesc al mănăstirii a devenit un prilej de bucurie aleasă pentru obștea monahală și credincioșii care participă la serviciile liturgice săvârșite în acest așezământ monahal.

Mântuirea este o mare taină. Unii o înțeleg, alții rămân indiferenți, unii o trăiesc cu toată inima, în timp ce alții nu simt nimic. Unii se topesc în fața lui Hristos, arătându-Se recunoscători și punându-și întreaga nădejde în Dumnezeu. Alții, însă, nu primesc adevărul lui Dumnezeu, rămânând nepăsători. Praznicul Întâmpinării Domnului ne reamintește tuturor că într-o zi fiecare dintre noi ne vom întâlni cu Domnul – fie că am crezut în El, fie că I-am ignorat chemarea.

Mântuitorul Hristos, Pruncul Cel dumnezeiesc, este adus la templu de Maica Sa și Dreptul Iosif. Dreptul Simeon, cel înțelept și plin de credință, este singurul care recunoaște în Pruncul Iisus pe Cel Care a zidit Universul şi tot ceea ce este în el.  Simeon vede în acel Prunc mai mult decât un copil, El vede Împăratul cerurilor, mântuirea adusă lumii. Simeon este singurul din tot Templul care înțelege în ansamblu ceea ce se întâmplă. Dreptul Simeon, plin de bucurie, plin de foarte multă fervoare și lumină, Îl ia în braţe pe Pruncul Iisus și se roagă: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).

Mulți dintre noi am lăsat candela credinței să se stingă. Ne-am risipit untdelemnul pe lucruri de nimic, iar atunci când Dumnezeu a venit în viața noastră, nu am mai avut nimic de dat. Îndreptățirile de genul: „Este greu, lucrurile nu mai sunt ca altă dată!” sunt amăgiri. „De vreme ce Domnul a voit să vină pe pământ, înseamnă că lumea, oamenii care locuiesc pe pământ, pot să-L primească. Altfel, nu ar fi venit. Înseamnă că pot să își pregătească sufletul lor. Dacă Hristos a hotărât să vină în sufletul fiecăruia dintre noi, înseamnă că omul poate să fie sincer, poate să fie cinstit, poate să se pocăiască cu adevărat, poate să îndepărteze orice obstacol. Oare nu ne cunoaște Hristos?! Oare nu ne știe El?! Cu siguranță, nu pierde din vedere pe nimeni. Nu a venit doar pentru unii, ci pentru toți oamenii, pentru fiecare în parte. Vrea să vină în sufletul fiecăruia și să se sălășluiască acolo. Sufletul omenesc să devină biserică în care să locuiască Duhul Sfânt, prin mijlocirea Lui,” ne reamintește Arhimandritul Simeon Kraiopoulos.

Dacă nu-L iubim, cum am putea să-L întâmpinăm asemenea Dreptului Simeon? Cum vom petrece veșnicia alături de Cineva pe Care nu L-am iubit, nu L-am cunoscut și pentru Care nu am tânjit cu adevărat?

Întâlnirea cu Hristos nu poate fi decât întâlnirea și împlinirea vieții noastre.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/