Izbăvirea unui copil
16:56, luni, 31 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: copii, copil, credinta, Cuviosul Paisie Aghioritul, izbavire, minune

Părintele Hristu Țantalis din Nea Mihaniona – Tesalonic, tată a nouă copii, ne povestește:
„Câțiva dintre copiii mei se jucau pe terasa blocului. La un moment dat au început să sară peste gaura de aerisire a blocului. Unul din copiii mei, un băiețel de șase ani, care încă nu vorbea bine, a vrut și el să sară, dar nu a ajuns de cealaltă parte, ci a căzut în gol de la etajul al treilea.
Copiii s-au înfricoșat și au venit” la mine să-mi spună ce s-a întâmplat. Atunci am alergat jos cu sufletul la gură ca să văd ce s-a întâmplat cu copilul, dar am rămas uimit când l-am văzut venind spre mine galben de frică. L-am dus la spital, dar medicii, după ce l-au consultat, mi-au spus că nu are nimic, nici chiar cea mai mică rană.
Am înțeles că este vorba de o minune și m-am gândit că Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Ne Mihaniona l-a izbăvit pe copil. L-am dus așadar înaintea icoanei ei și l-am întrebat: „Ea te-a păzit?” Copilul însă a răspuns „Nu”. Apoi m-a dus la fotografia Părintelui Paisie, care era acolo alături, și mi l-a arătat cu degetul (ca și cum mi-ar fi spus că „Acesta m-a ținut”). „
Din Viața Cuviosului Paisie Aghioritul, Minuni după adormirea sa, pag. 343, Editura Evanghelismos, București 2005

Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice