Acatistul Sfintei Proorocițe Ana, mama Sfântului Prooroc Samuel - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acatistul Sfintei Proorocițe Ana, mama Sfântului Prooroc Samuel

21:51, duminică, 21 decembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: ,

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Pentru nașterea primului prunc (întâiul născut), dezleagă pântecele femeilor neroditoare.

Troparul Sfintei Proorocițe Ana:

Bucură-te, cea care mai înainte erai ca o vie neroditoare, căci din coapsele tale a răsărit mlădiţa proorociei luminătoare. Fericită eşti că ai păzit cu osârdie făgăduinţa şi ai luat plata dreptăţii, roagă-te să se tămăduiască şi nerodirea inimii noastre prin gândul Vieţii.

Condacul Sfintei Proorocițe Ana:

Suspinurile lacrimilor tale au intrat în urechile Celui Atoateştiutor, și prooroc a răsărit din tine spre plinirea arzătorului dor, cu ploaia rugăciunilor tale arată şi pământul inimii noastre roditor ca să răsară gânduri dumnezeieşti în adierile darului luminător.

Condacul 1

Celei ce a plâns cu amar pentru nerodirea pântecelui dar care mai apoi a primit prunc de parte bărbătească drept dar de la Dumnezeu, Sfintei Proorocițe Ana îi aducem aceste cinstiri. Iar tu, Sfântă Ana, roagă-te pentru noi Sfintei Treimi căci cu lacrimi ne rugăm: Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au bucurat, Sfântă Ana, văzând credința ta prin care ai mutat munții și urcându-se întristarea ta până la Tronul Împăratului Milei, ai învins rușinea nerodirii iar ochii tăi s-au înseninat.

Bucură-te, mamă a Vechiului Testament;

Bucură-te, cunoscând lacrimile femeilor cu pântece închis;

Bucură-te, că ești grabnica lor ajutătoare;

Bucură-te, că le aduci biruință;

Bucură-te, că te rogi pentru rodirea neamului;

Bucură-te, că duci rugăciunile noastre și la Maica Domnului;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 2

Ai trăit în cetatea Ramada, Sfântă Ana, iar soțul tău Elcana din neamul lui Levi, s-a întrisat că nu îi naști fii și și-a luat a doua soție, pe Penina, cu care a făcut copii și se bucura cu ea. Pentru asemenea lucru amar te necăjeai fiind de ocara celor din jur, și plângeai la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Erai atât de supărată pentru nerodire că așteptai de mulți ani ca Dumnezeu să te binecuvânteze, Sfântă Ana, și sufletul tău devenise așa de trist nu mâncai nimic și slăbeai de mâhnirea cea mare că Domnul ți-a închis pântecele și nu ți-a dat fii, și nici măcar mângâierea lui Elcana nu te liniștea deși el te iubea tare mult și te întreba tot mereu: ”Oare nu-ți sunt eu mai bun decât zece fii?”

Bucură-te, că în vremea aceea era mare ocara lipsa fiilor;

Bucură-te, că vedeai rodirea lui Penina;

Bucură-te, că te umileai în inima ta;

Bucură-te, că erai disprețuită de neam;

Bucură-te, că aveai totuși iubirea soțului;

Bucură-te, că tânjeai să îți ții și copii în brațe;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 3

Suindu-te cu bărbatul tău în Silom în casa Atotputernicului Dumnezeu la Chivotul Legii, ca să aduceți jertfe prin mâna lui Eli preotul, ai primit și tu parte îndoită din jerfe, Sfântă Ana, deși nu ți se cuvenea pentru că nu aveai fii sau fiice, iar tu ai văzut în asta un semn de la Dumnezeu să nu deznădăjduiești: Aliluia!

Icosul 3

Cealaltă soție a lui Elcana, Penina, în fiecare an te amăra grozav și te ațâța să cârtești din pricină că nu ți-a dat Domnul prunci, dar în anul acela te-ai sculat și ai intrat înaintea Domnului în cortul Lui și cu multă frângere de inimă te-ai rugat.

Bucură-te, cea binecuvântată de Dumnezeu;

Bucură-te, că mult poate rugăciunea celui umilit;

Bucură-te, că smerenia te-a mântuit;

Bucură-te, că înțelegi durerea femeilor sterpe;

Bucură-te, că aduci dezlegarea blestemelor;

Bucură-te, că ești ocrotitoarea celor întâi născuți;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 4

Rugându-te în Cortul Domnului cu sufletul întristat și plângând amarnic, ți-ai dat făgăduița lui Dumnezeu: „Atotputernice Doamne, Dumnezeule Savaot, de vei căuta la întristarea roabei Tale şi-ţi vei aduce aminte de mine şi de nu vei uita pe roaba Ta, ci vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ţie, şi nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui”: Aliluia!

Icosul 4

Pe când te rugai îndelung înaintea Domnului, preotul Eli vedea buzele tale cum se mișcă dar nu auzea vorbele ce le spui, și crezând că ai băut vin te-a alungat din cortul Domnului.

Bucură-te, că i-ai spus că nu ai băut;

Bucură-te, că i-ai mărturisit că ai o supărare mare;

Bucură-te, că i-ai arătat că așa ți-ai dezvaluit sufletul înaintea Domnului;

Bucură-te, că atunci preotul Eli ți-a proorocit;

Bucură-te, că ți-a zis să mergi în pace;

Bucură-te, și că Dumnezeu îți va împlini cererea;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 5

Întorcându-te acasă, Sfântă Ana, Domnul și-a adus aminte de tine și după câtva timp ai născut un fiu pe care l-ai numit Samuel care se tâlcuiește: ”Dumnezeu a ascultat”, și te-ai bucurat de Mila Atotputernicului Ziditor: Aliluia!

Icosul 5

După ce ai înțărcat pruncul ai luat trei viței, câteva pâini, o efă de făină și un burduf de vin, și mergând în casa Domnului în Silom ai dus și copilul cu tine, deși era încă mic.

Bucură-te, că te rogi ca Domnul să își amintească și de noi;

Bucură-te, că pântecele tău s-a deschis;

Bucură-te, că ai primit ce ai cerut de la Dumnezeu;

Bucură-te, și adu și pentru noi bucuria zămislirii;

Bucură-te, mamă a cărei plâns s-a făcut bucurie;

Bucură-te, că Dumnezeu a ridicat ocara de pe umerii tăi;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 6

Ducând copilul în fața Domnului, Elcana a adus jerfe și tu, Sfântă Ana, i-ai vorbit preotului Eli zicând: ”O, domnul meu!, viu să fie sufletul tău, domnul meu! Eu sunt acea femeie care am stat aici înaintea ta şi m-am rugat Domnului. Pentru acest copil m-am rugat eu şi Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la Dânsul. Şi acum eu îl dau Domnului pentru toate zilele vieţii lui, să slujească Domnului”: Aliluia!

Icosul 6

Eli te-a binecuvântat și ți-a zis: ”Domnul să vă dea copii în locul lui Samuel”, iar pântecele tău a mai rodit încă trei fii și trei fiice, primindu-i de la Dumnezeu în locul jertfei întâiului născut.

Bucură-te, că ți-ai împlinit făgăduința;

Bucură-te, că pe cel dintâi născut l-ai lăsat în casa Domnului;

Bucură-te, că Dumnezeu te-a răsplătit de două ori întreit;

Bucură-te, că te-ai îndreptat în ochii neamului;

Bucură-te, că ocara și rușinea au încetat;

Bucură-te, cea ce împlinești rugăciunile femeilor întristate;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 7

I-ai făcut lui Samuel haine preoțești mici, pe măsura lui, și copilul slujea Domnului Dumnezeu înaintea lui Eli preotul, căci Dumnezeu binecuvântase neamul lui Elcana căci se trăgea din spița lui Levi: Aliluia!

Icosul 7

Te uitai la pruncii tăi și te bucurai, Sfântă Ana, și ziceai cu gura plină de laudă: ”Cea stearpă a născut șapte, iar cea cu mulți fii a slăbit”, căci Penina care te batjocorise a rămas ea stearpă după ce a născut cinci fii.

Bucură-te, că Dumnezeu a zămislit din tine preot;

Bucură-te, că el a fost bineplăcut la fața Domnului;

Bucură-te, că Eli i-a fost învățător Proorocului Samuel;

Bucură-te, că întâiul tău născut a ajuns mare printre oameni;

Bucură-te, că te-ai făcut vie roditoare;

Bucură-te, că fii și fiice ți-au înseninat bătrânețea;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 8

Sfânta Proorociţă Ana, ceea ce cu ploaia lacrimilor tale ai făcut să rodească pământul pântecelui tău şi ai adus Domnului rodul rugăciunii tale stăruitoare, cu ale tale mijlociri dezleagă legătura nerodirii minţii noastre atrase spre cele deşarte, ca luminați de harul lui Dumnezeu să cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Dumnezeu îți vedea nefericirea, Sfântă Ana, dar nu ți-a dat copii pentru că avea pregătit pentru tine ceva cu mult mai mare, și răul cel nesuferit al ocării și al durerii ți le-a schimbat în bucuria bucuriilor, aducând pe lume nu orice prunc ci ultimul dintre judecătorii lui Israel, preotul care i-a uns împărați pe Saul și pe proorocul David, strămoșul Domnului nostru Iisus Hristos.

Bucură-te, că ne înveți a răbda nerodirea;

Bucură-te, că nu ne lași să ne neliniștim;

Bucură-te, că ne faci să rămânem în purtarea de grijă a lui Dumnezeu;

Bucură-te, că El știe când trebuie să dezlege întristarea;

Bucură-te, că te rogi pentru noi să putem îndura;

Bucură-te, că la vremea potrivită, El dezleagă pântecele;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 9

Nimic nu se aseamănă cu rugăciunea și nimic nu este mai puternic decât credința, iar tu, Sfântă Ana, de amândouă ai dat dovadă căci cu aceste două daruri te-ai apropiat de Dumnezeu și toate câte ai voit ai dobândit, mulțumindu-I Domnului: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeu ți-a îndreptat și firea cea vătămată și pântecele cel încuiat l-a deschis, rușinea ta și ocările potrivnicei le-a destrămat, iar noi ne rugăm:

Bucură-te, că spic frumos din piatră stearpă ai secerat;

Bucură-te, că ai fost încrezătoare și ai primit;

Bucură-te, că deși bărbatul a dat sămânța, rugăciunea ta a dat putere seminței;

Bucură-te, că zămislirea a fost sfințită de Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai arătat vrednică printre oameni;

Bucură-te, că jertfa ta a fost întâiul născut, Proorocul Samuel;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 10

Cei ce seamănă lacrimi întru veselie vor secera, și pricina acestei nașteri au fost rugăciunile și plânsul tău, Sfântă Ana, iar Proorocul Samuel a avut părinți mai vrednici de cinste decât alții pentru cä s-a născut prin credință: Aliluia!

Icosul 10

Tămăduirea necazului tău nu a avut trebuință de ajutorul omenesc ci de harul dumnezeiesc, căci nu aveai neputința trupului ci firea îți era vătămată și aveai nevoie de Mâna cea de Sus.

Bucură-te, că ai alergat la Stăpânul firii și Ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute;

Bucură-te, că Acesta ți-a vindecat firea;

Bucură-te, că nu ai dat înapoi până nu te-a dezlegat;

Bucură-te, că te-ai luptat cu neputința prin rugăciune;

Bucură-te, și roagă-te și pentru tămăduirea firii noastre,

Bucură-te, și ne fă părinți de prunci;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 11

Nu doar întristarea stârpiciunii te copleșea, Sfânta Ana, ci și o altă patimă, mai mare: mânia din pricina ocărilor potrivnicei tale. Mintea ta era ca o mare învolburată, mărunțind gândurile ani întregi, răbdând a vedea cum Penina năștea prunc după prunc iar tu nu rodeai, dar te-a ținut credința în Dumnezeu Căruia nu ai încetat a te ruga: Aliluia!

Icosul 11

Răbdând furtuna cu mărinimie nu ai îngăduit să ți se scufunde cugetul, având mereu în fața ochilor frica de Dumnezeu și aceasta a cârmuit corabia ta în cele mai învolburate valuri.

Bucură-te, că ai biruit mânia;

Bucură-te, că ai dus la bun liman barca cea plină de încărcătură;

Bucură-te, că aceasta era pântecele tău;

Bucură-te, că duceai comoară de mare preț;

Bucură-te, că nu aur sau argint cărai, ci pe proorocul cel sfințit;

Bucură-te, că pricina rodului tău ai luat-o din rugăciune și har;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 12

Ajută-ne, Sfântă Ana, să primim din Mâna Domnului și cele de ocară nu doar cele bune, să răbdăm umilințele fără să ne scadă credința și să rămânem statornici în iubirea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Tu, care cunoști povara nerodorii, Sfântă binecuvântată, roagă-te pentru noi ca Dumnezeu să își aducă aminte de durerea noastră, să ne binecuvânteze cu nașterea de prunci și să ne însenineze viața cu bucuria cea veșnică, iar noi te slăvim:

Bucură-te, că ai primit și darul înainte-vederii;

Bucură-te, că ai vestit-o pe Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Hristos;

Bucură-te, că L-ai proorocit și pe Iisus Unsul lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ai avut mintea luminată de har,

Bucură-te, că ai grăit despre înțelepciune;

Bucură-te, că toată viața L-ai lăudat pe Dumnezeu;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, te rugăm dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 13

Sfântă Proorociță Ana, mama Sfântului Prooroc Samuel, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi să ne binecuvânteze pântecele cu prunci și mințile cu gânduri pline de har, ca să rodim nu doar urmași ci și fapte bune de credință, ca să Îi fim bineplăcuți Lui atât în viața aceasta cât și în cea veșnică: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Îngerii din Ceruri s-au bucurat, Sfântă Ana, văzând credința ta prin care ai mutat munții și urcându-se întristarea ta până la Tronul Împăratului Milei, ai învins rușinea nerodirii iar ochii tăi s-au înseninat.

Bucură-te, mamă a Vechiului Testament;

Bucură-te, cunoscând lacrimile femeilor cu pântece închis;

Bucură-te, că ești grabnica lor ajutătoare;

Bucură-te, că le aduci biruință;

Bucură-te, că te rogi pentru rodirea neamului;

Bucură-te, că duci rugăciunile noastre și la Maica Domnului;

Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Condacul 1

Celei ce a plâns cu amar pentru nerodirea pântecelui dar care mai apoi a primit prunc de parte bărbătească drept dar de la Dumnezeu, Sfintei Proorocițe Ana îi aducem aceste cinstiri. Iar tu, Sfântă Ana, roagă-te pentru noi Sfintei Treimi căci cu lacrimi ne rugăm: Bucură-te, Sfântă Proorociță Ana, dezleagă pântecele și mijlocește la Dumnezeu nașterea de prunci!

Cântarea Sfintei Proorocițe Ana:

Bucuratu-s-a inima mea întru Domnul, înălţată a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu şi gura mea s-a deschis larg asupra vrăjmaşilor mei, căci m-am bucurat de izbăvirea Ta.

Nimeni nu este sfânt ca Domnul, căci nu e altul afară de Tine; şi nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru. Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite.

Arcul celor puternici s-a frânt, iar cei slabi s-au încins cu putere. Cei sătui vor munci pentru pâine, iar cei flămânzi nu vor mai avea foame. Cea stearpă va naşte de şapte ori, iar cea cu copii mulţi va fi neputincioasă.

Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.

Paşii sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare. Domnul va zdrobi pe cei ce se împotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfânt este Domnul; să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic să nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat să nu se fălească cu bogăţia sa; ci cel ce voieştesă se laude, cu aceea să se laude că ştie şi cunoaşte pe Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul pământului.

Domnul din înălţimea cerului va tuna peste vrăjmaşii Săi, El va judeca marginile pământului, drept fiind, El va da tărie regilor noştri şi fruntea Unsului Său o va înălţa. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti cea mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita, fara de asemanare, decat Serafimii, care, fara stricaciune, pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com