Peste 120 de copii de la grădinița ABC s-au împărtășit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
13:41, marți, 23 decembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana

Peste 120 de copii de la grădinița ABC au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, întâlnindu-se cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie.
Micii credincioși, însoțiți de cadrele didactice și părinți, s-au bucurat de această vizită la sfântul locaș, trăind momente de încântare și curiozitate, specifice vârstei lor.
La finalul slujbei, copiii au încântat inimile credincioșilor prin colinde strămoșești, vestind cu bucurie Nașterea Domnului și arătând că harul lui Dumnezeu se simte și prin glasurile lor pure. Toți participanții au primit binecuvântarea Prot. Emil Bulgac, care le-a urat să păstreze vie lumina credinței în inimile lor de copii.
Directoarea grădiniței ABC, Carolina Moldoveanu, a subliniat importanța acestor momente pentru formarea spirituală a copiilor: „Prin întâlnirea cu Hristos și apropierea de tradițiile ortodoxe, copiii descoperă frumusețea credinței și se umplu de lumina harului dumnezeiesc, care îi va călăuzi întreaga viață.”
Astfel de experiențe contribuie la formarea unei legături trainice cu Dumnezeu, oferind copiilor șansa de a crește în credință și de a se familiariza cu valorile autentice ale Ortodoxiei.










Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
În dimineața zilei de vineri, 27 august, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Acatistului...
În fiecare vineri, începând cu ora 7.00, la Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău se oficiază Slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului,...
Luni, 21 septembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea...
Sâmbătă, 18 ianuarie 2020, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala Mitropolitană “Nașterea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice