„Străluceşte, Cruce a Domnului, în inimile celor ce te cinstesc pe tine…” Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Suruceni

„Pare înfrânt, dar este biruitor. Pare că a pierdut totul, dar în cele din urmă câștigă. A surpat desăvârșit stăpânirea morții. Prin moartea Sa a biruit moartea. A stricat urzelile diavolului, cursele lui măiestrite, meșteșugirile și șiretlicurile dibace, tirania sa asupra celor amăgiți. De aceea diavolul se îngrozește de Sfânta Cruce: nu poate să o rabde și nu cutează a o privi. Iată de ce purtăm crucea și ne închinăm cu semnul Sfintei Cruci, ca să stăm împotriva lucrărilor drăcești.” (Monahul Moise Aghioritul)

A treia Duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, a adunat în rugăciune obștea Mănăstirii Suruceni și mulțimea credincioșilor veniți să participe la Sfânta Liturghie.

La jumătatea Postului Mare, credincioșilor le este arătată Sfânta Cruce ca steag de biruință al lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, dar și ca semn luminos al Învierii. Crucea, frumos împodobită, este scoasă în biserică spre închinare, pentru a ne întări în nevoința postului și pentru a ne aminti că drumul spre Înviere trece prin Cruce. Argumentul fundamental al prezenței Crucii în viețile noastre este iubirea lui Dumnezeu pentru lume, o lume care are nevoie mereu să fie transfigurată pentru a fi înțeleasă și trăită în lumina lui Dumnezeu.

În acest sens, Mitropolitul Antonie de Suroj spunea: „Avem un Dumnezeu Care ne iubește atât de mult! Și nu doar ne iubește, ci a dovedit cu adevărat această iubire, pentru că nu este iubire mai mare decât iubirea Celui Care Își pune viața pentru cei pe care îi iubește. El Și-a dat viața pentru fiecare dintre noi, pentru toți, nu „în general”, ci pentru fiecare în parte. Există în viețile sfinților o istorisire despre un preot care a fost cuprins de o asemenea groază văzând nevrednicia creștinilor timpului său — și a sa proprie — încât s-a rugat lui Dumnezeu astfel: „Doamne, până când ne vei mai răbda? Vino și pedepsește-ne după dreptate!” Și i S-a arătat Hristos și i-a spus: „Să nu te rogi niciodată așa! Dacă ar fi fost măcar un singur păcătos pe pământ, aș fi fost gata să Mă fac din nou Om și să mor din nou pe Cruce pentru el, pentru unul singur!”

Inima noastră ar trebui să se înfricoșeze cu adevărat la auzul acestui fapt: Dumnezeu pătimește din dragoste pentru om. Mintea, prin propria ei putere, nu poate înțelege pe deplin aceste evenimente și nici nu poate pătrunde în abisul suferinței lui Dumnezeu pentru om, dacă sufletul nu este atins de harul care vine de la Cel Răstignit.

În fața acestei taine, rațiunea se oprește, simțirea este copleșită, iar cuvintele, oricât de măiestre ar fi, rămân neputincioase în a cuprinde deplin taina Mântuitorului.

„Taina Crucii răstoarnă criteriile omului firesc. Din acest motiv, oricine încearcă să tâlcuiască Evanghelia lui Hristos şi Apostolul în duhul şi criteriile unei anumite epoci, deci conform cu valorile şi postulatele lumii, se pune pe sine în afara realităţii care este în Hristos. Mântuirea fiinţelor umane nu constă doar în răstignirea Domnului pentru ele şi în dobândirea roadelor Jertfei de pe Cruce pentru satisfacerea dorinţelor de fericire. Dimpotrivă, fiecare credincios ar trebui să se răstignească pe sine nu din obligaţie, ci din propria voinţă, întocmai precum Hristos, fiindcă doar prin această dorită răstignire de sine se ajunge la participarea la Taina Crucii, prin care omul este transformat dintr-o fiinţă egocentristă în prieten al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin har,” spunea Părintele Ioannis Romanides.

Să privim mereu spre Cruce pentru a primi insuflare. Să ne fie cale spre sfințire, să o purtăm spre răstignirea patimilor și să o avem ca reazem, binecuvântare și tărie.

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/