„Smerenia, haina Dumnezeirii” Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Suruceni

Smerenia lui Hristos este uimitoare, un lucru înfricoșător! Îl vedem pe Dumnezeu-Omul smerit și călare pe un măgăruș! Ce lecție frumoasă primim prin exemplul Lui sfânt! Și, înaintând în Săptămâna Patimilor, vom întâlni mai mult smerenia Lui înaltă, căci Îl vedem suferind chinuri, batjocură, pălmuiri, necazurile temniței, ridicarea Crucii și greutatea ei. (…) Smerenia este frumusețea lui Hristos, căci dacă El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu. El nu este stăpânitor, n-are o părere înaltă despre Sine, Slava Lui este smerenia. (Arhim. Efrem Filotheitul)

În Duminica a șasea din Postul Mare, numeroși credincioși au participat alături de obștea monahală la Slujba Praznicală, oficiată de preoții slujitori ai așezământului monahal. În această zi prăznuim cu bucurie și emoție duhovnicească Intrarea Domnului în Ierusalim. Privim la intrarea smerită a Mântuitorului în Cetatea sfântă și ne cutremurăm, știind cele ce vor urma, dar ne și bucurăm, slăvind pe Dumnezeu, că prin jertfa Sa ne-a eliberat din robia păcatului și ne-a readus pe calea sfințeniei.

Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Fiul lui Dumnezeu a fost întâmpinat la intrarea în Ierusalim de mulțimi care Îl slăveau și Îl cinsteau ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. În semn de bucurie, oamenii așezau pe cale ramuri de finic, simbol al biruinței. Cei prezenți nu au înțeles însă că această intrare nu era una triumfală în sens omenesc, ci începutul lucrării de mântuire a lumii. Domnul Hristos mergea de bunăvoie spre Pătimire și răstignire, pentru ca, mai apoi, să biruiască cel mai mare vrăjmaș al omului — moartea.

„Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim ne dezvăluie o realitate pe care nu reușim întotdeauna să o sesizăm: atunci când vedem că planurile lui Dumnezeu nu coincid cu așteptările noastre, cu ceea ce ne-am propus, ne revoltăm, exact cum au făcut cei din Vinerea Mare. Acelora nu li s-a împlinit dorința de a-L vedea pe Iisus ca pe un revoluționar, ca pe unul care voia să zdrobească ocupația romană și să aducă, în sfârșit, pacea politică”, ne spune PS Ignatie al Hușilor.

Dumnezeu vrea să-L simțim şi să-L percepem ca fiind Împăratul inimilor noastre, Cel Care vine blând și smerit, fără dorința de a demonstra ceva, nici măcar triumful. Deși această intrare este numită adesea triumfală, ea este, în realitate, una smerită, plină de pace, pentru că Domnul păcii intră în Ierusalim.

Mântuitorul știa că mesajul Său nu va fi primit de poporul care aștepta un Mesia pământesc, un stăpânitor politic și un cârmuitor al regatului lui Israel. Ca Dumnezeu Atotștiutor, cunoștea dinainte că mulțimile care acum Îl slăveau aveau să fie dezamăgite. Și totuși, în tăcere, Își urma drumul. „Cu câtă mirare vedem că un popor întreg L-a întâlnit pe Dumnezeul Cel viu, Care a venit doar cu vestea iubirii până la capăt. Insă I-a întors spatele, pentru că nu-l interesa iubirea, pentru că nu o căuta. Căci este dificil să iubeşti aşa cum învaţă Hristos, până la a-ţi da viaţa de dragul acestei iubiri. De aceea, poporul a preferat altceva, el râvnea la cele pământeşti şi a rămas pustietate în locul lui,” ne spune mitropolitul Antonie de Suroj.

Intrând în Săptămâna Patimilor, să nu uităm că drumul spre Înviere și spre veșnicie trece prin Patimă, prin Golgota și prin Răstignire. Mântuitorul Hristos nu are nevoie de la noi de acel trecător „Osana”, ci de acel veșnic: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta” (Mt. 6, 10).

În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși creștini au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a intra mai întăriți în Săptămâna Patimilor.

Sursa: https://manastireasuruceni.md/