Alexei Mateevici – Hristos după cina cea de taină

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chişinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia. Este primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, căsătorit cu Nadejda (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.

 A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910. În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.

Studierea profundă a literaturii înaintaşilor, a trecutului istoric şi cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În revista „Luminatorul” tipăreşte studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.

„Acest preot tânăr şi voinic, cu o blândă faţă ca a sfinţilor din icoanele de odinioară”, cum l-a descris Nicolae Iorga, a definitivat scrierea unui poem despre una dintre cele mai preţioase comori pe care o poate deţine un popor – „Limba noastră”, cea mai frumoasă  odă închinată limbii române.

***

Hristos după cina cea de taină

Cu mâinile Sale sfinte

Hristos picioarele au spălat

Acelui ce mergea a-l vinde

Îndată L-au inconjurat

Apostolii Lui în tăcere.

Cu glasul dulce îi învață

Hristos; le dă și mângăiere

Și porunciri pentru viață:

— „Iubiții mei! le zice,

Vedeți, ziua sosește

În care Domnul vostru

Pe voi vă părăsește;

Așa vorbește Tatăl

În sfintele lui ținte,

O, faăa-se acuma

Voințele Lui sfinte!

Amin, amin, zic vouă,

Așa îi scris în cer,

Căci măine pentru lume

Eu trebui ca să pier.

Și chiar și voi, ce astăzi

Atâta mă iubiți,

Cu toți în noaptea asta,

Cu toți mă părăsiți!“

— „Și eu! îi zice Petru

O, Doamne, Tu știi bine

Că niciodată-n lume

Eu n-am fugit de tine!“

— „Și tu, o, Petre!“

— „Doamne!

Aceasta nu se poate!“

— „Mai lepadat, o, Petre,

De trei ori în astă noapte!

Nu credeți ca morții

Eu intru în mormânt:

În locul tot și vremea

Eu între voi sânt;

Puterea cea cerească

În tot locul domnește

Și ochiul Providenței

Pământul tot privește.

Dar mergeți în unire,

Vă răspândiți în lume

Și botezați noroade

În sfântul al Meu nume!

Fiți tari toți în credință,

Și răspândiți dreptatea,

Noroadelor înjosite

Le duceți bunătatea,

Iar crailor puternici,

Ce calcă sub picioare

Cetățile vestite

Și sute de popoare,

Le arătțti că-n lume

Sunt toate nebunie,

Că singura dreptate

Trăiește, este vie.

De fapte, fiecare

În ceruri va răspunde,

De Dumnezeu nimica

Nu poate-a se ascunde.

Dar mergeți prin noroade,

Dreptatea cuvântați,

Credința-adevărată

La toți o arătați!

Iar eu mă duc-nainte

Și nu mă îndoiesc,

Prin sângele meu astăzi

Pe om îl mântuiesc!“

Apostolii rămas-au în mâhnire,

Hristos de ei s-au despărțit,

Spinosul drum spre răstignire

Pe ei, ca niște oi, i-a risipit.