„Cancerul, dragostea mea”, un roman sau o lecţie de viaţă!
9:01, vineri, 25 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: boala, cancer, copii, credinta, familie, istorie, iubire, roman

Mioara Grigore este o mamă de 49 de ani, cu cinci copii, condamnată la moarte. Doamna Mioara are o poveste impresionantă, ce cuprinde cinci ani de suferinţă dar şi miracolul de a fi în viaţă. Această poveste a ajuns în paginile unei cărţi, o istorie despre iubire, luptă şi recunoştinţă.
„Am aflat că am cancer de sân în timp ce alăptam pe fetiţa cea mică. După un an şi jumătate cancerul s-a dus la plămân şi puţin la ficat. Am vrut să fie o carte de recunoştinţă faţă de nişte oameni. Nu ştiu dacă este o carte despre frică, neputinţă şi laşitate în faţa morţii, dar cert este că a acţionat şi ca o terapie” a explicat Mioara Grigore.
sursa Antena 1

Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...
Deși mierea de albine și zahărul sunt la fel de dulci, există o diferență profundă între aceste două alimente, reprezentată...
Pe vremea împărăției păgânului Maximian, cumplitul muncitor al creștinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgânătății închinării la idoli. Atunci...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Dacă îl stăpâneşte pe om zgârcenia, boală mai mare nu există. Economia este bună, dar să ia aminte omul ca...
Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos între 1973 și 2000, de la care a...
Înaintea acestor vindecări, nu rareori Domnul spunea: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale (Marcu 2, 5), după care urma izbăvirea de boală....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău