Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe

Există printre persoanele care nu cunosc viaţa Bisericii Ortodoxe părerea că poruncile ei şi moralitatea pe care o propovăduieşte sunt ”învechite” sau ”retrograde” şi n-ar avea putinţa să se adapteze lumii în care trăim. Sunt voci care spun de asemenea că Biserica are reguli prea rigide, greu de îndeplinit şi nu face derogări de la ele în funcţie de contextul istoric al societăţii actuale.

În ultimii ani s-a înrădăcinat din ce în ce mai mult ideea că în România educația sexuală este un subiect tabu iar când vine vorba de sexualitatea umană, discuţiile dintre creștini și ”liber cugetători” devin şi ma aprinse, pentru că modul de viaţă pe care-l propune Biserica este radical diferit de modelul propus de susținătorii libertinajului sexual. În timp ce Biserica învață despre o sexualitate a cărei rol este dobândirea vieții veşnice, ”liber cugetătorii” fac propaganda unei sexualități a cărei unic scop este plăcerea.

Dar mesajul Evangheliei lui Hristos rămâne acelaşi în toate veacurile, indiferent de contextul istoriei, şi asta pentru că Hristos este acelaşi, ieri, azi, şi în veci. Biserica Ortodoxă nu propune o nouă filozofie de viaţă, asemenea multor altora care au străbătut omenirea, ci îl vesteşte pe Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat şi S-a făcut om, pe Iisus Hristos care prin viaţa, minunile, patimile, moartea şi învierea Sa îi ridică pe oameni din constrângerea instinctelor, din limitele materiei și certitudinea morții, dându-le bucuria vieții veșnice încă de pe pământ, dar mai ales în Împărăția Cerurilor.

Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14, 6). Pentru că Dumnezeu este atotputernic, atotînţelept, veşnic, atotştiutor, istoria peregrinării umane în acest Univers nu-L îmbogăţeşte cu nimic, pentru că Lui nu-i lipseşte nimic. Relaţia noastră permanentă cu Dumnezeu nu-i aduce noutăţi despre viaţa noastră, ci El este Cel Care ne îmbogăţeşte pe noi. El rămâne mereu acelaşi. Astfel diferitele contexte istorice ale lumii noastre nu-L schimbă pe Dumnezeu în niciun fel. Ortodoxia în esenţă este viaţa lui Dumnezeu făcută accesibilă nouă păcătoşilor. Ortodoxia este comuniune reală cu Dumnezeu încă din viaţa aceasta, continuând în cea viitoare.

Pe de altă parte, omul este mereu acelaşi, fiind chip al lui Dumnezeu. Fiind veşnic şi neschimbător, Dumnezeu i-a dat şi omului aceeași „calitate”. Deşi activităţile omului de zi cu zi diferă de la o epocă la alta, omul tânjeşte în esență după aceleaşi lucruri ca întotdeauna: libertate, afecţiune, creativitate, comuniune cu ceilalţi oameni, iubire de fapt, în toate formele ei.

Lucrurile sunt simple: Dumnezeu este neschimbat, omul este acelaşi în esență, de la Adam şi până la ultimul prunc născut în această clipă, şi prin urmare poruncile sunt şi ele aceleaşi, pentru că Cel ce le transmite şi si cei ce receptează informaţia sunt neschimbaţi în ființa lor de contextul istoric. Iată de ce doleanțele de reformulare a poruncilor în sensul contextului istoric sunt un nonsens.

Poruncile Bisericii sunt de fapt viaţă, viaţa Sfintei Treimi accesibilă nouă. Sfântul Atanasie cel Mare spune că „Dumnezeu s-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască.”

Omul în plinătatea lui a fost creat de Dumnezeu, de la început ca bărbat şi femeie.

„Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.” (Facere 1, 27)

De la acest verset porneşte toată concepţia Bisericii Ortodoxe despre sexualitatea umană. Două mari concluzii tragem de aici:

            – Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, asta însemnând că e veşnic, creator, liber, tinzând mereu în iubirea lui mereu către Cel l-a creat.

            – Omul este creat de la început ca bărbat şi femeie, așadar diferiți ca fizionomie dar formând un întreg.

Reunind pe cele două ajungem la următorul rezultat: unirea bărbatului şi a femeii trebuie să aibă ca scop asemănarea omului cu Dumnezeu. De fapt unirea celor doi trebuie să-i ajute spre drumul mântuirii, spre drumul apropierii de Dumnezeu şi intrării în Împărăţia Cerurilor. Familia nou întemeiată trebuie să aducă roade… şi ce rod mai frumos există în lume decât viaţa?

Bărbatul şi femeia se unesc în Taina Căsătoriei ca să fie sprijin unul altuia pe drumul greu al eliberării de patimi şi al îndumnezeirii. Iubirea celor doi se va manifesta sufleteşte dar şi trupeşte, pentru că omul este şi trup şi suflet. Rodul iubirii dintre soți este viaţa noilor prunci. În viaţa de familie înveţi ce este iubirea, exersând-o în preajma copiilor şi a soţiei (soţului) şi apoi ieşi în societate pentru a-ţi revărsa această iubire faţă de toţi oamenii.

În esenţă unirea dintre bărbat şi femeie trebuie să aducă roade simple și profunde: viaţă şi iubire.

Când unirea dintre ei are un aport negativ familiei şi implicit societăţii întregi atunci Biserica atenţionează şi sancţionează ferm păcatul, pentru ca nu cumva proliferarea lui să contagieze întreaga comunitate.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra familiei aşa cum o vedem noi astăzi în societate, observăm o înrăutăţire vizibilă şi constatăm cum noi oamenii avem o înţelegere tot mai greşită asupra scopului acestei uniri.

Nu e nevoie să umplem hârtii întregi despre aceste efecte negative, le putem înţelege doar din câteva cuvinte:

• sexualitatea promovată excesiv în toate mediile sociale;
• frustrări şi mari probleme în rândul tinerilor;
• tot mai multe cupluri care preferă să trăiască în concubinaj;
• numărul divorţurilor în creştere;
• contracepţia adoptată de tot mai multe familii, pentru a se feri de a naștere copiilor;
• avorturile – uciderea pruncilor în pântecele mamei;
• amploarea pe care a luat-o fenomenul adulterului (înşelarea soţului sau soţiei);
• scăderea ratei natalității (numărul mic de copii născuţi în fiecare familie);
• creşterea fulminantă în ultimii 50 de ani a numărului de boli cu transmitere sexuală;
• diminuarea vârstei la care tinerii / copiii își încep viața sexuală;
• promovarea educației sexuale în grădinițe și școli, etc.
• Homosexualitatea, căsătoriile homosexuale, adopțiile homosexuale;
• fenomenul pornografiei, etc.

Şi toate acestea se întâmplă din cauza pierderii credinţei omului în Dumnezeu şi depărtării lui de viaţa Bisericii. Oamenii nu mai au repere după care se se ghidează şi pe care să le urmărească, şi din acest motiv îşi fac idoli din omul modern, cosmetizat bine în afişele stradale, cu o carieră de succes, faimos şi cu mulţi bani.

Fuga după cele trupeşte ne usucă şi ne semnalizează şi mai acut dorinţa în noi după cele sufleteşti. Fuga după plăcerile trupului, după bani, faimă şi succes i-a făcut pe unii să înţeleagă că totul e o vânare de vânt aşa cum spune Solomon: „Văzut-am toate lucrurile care se fac sub soare, şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt.” (Ecclesiastul 1,14)

Degradarea continuă a familiei în societatea în care trăim, şi implicit a membrilor ei, arată încă odată înţelepciunea poruncilor lui Dumnezeu, şi efectele negative ale neascultării oamenilor.

Cum poţi acuza Biserica Ortodoxă că susţine fecioria şi curăţia tinerilor, unirea binecuvântată de Dumnezeu a bărbatului şi a femeii și naşterea de prunci, condamnând relaţiile intime înainte de căsătorie, contracepţia, avortul, adulterul, şi desfrânarea? Nu vedem că „viaţa” pe care o propune societatea decreștinată are ca efect până la urmă suferinţa și moartea?

Cum poţi să acuzi Biserica Ortodoxă că este învechită în poruncile ei, când efectul ascultării de Dumnezeu este viaţă, bucurie, iubire, sfinţenie, milă, iertare şi tot ce este mai frumos pe lume? Cum poţi da mai mult credit ”dezinhibării sexuale” când observăm cu toţii efectele ei negative asupra noastră? Omul fără Dumnezeu nu va fi fericit niciodată, ci va avea doar anumite satisfacții trecătoare, care tot din mila şi bunătatea lui Dumnezeu le primeşte, chiar dacă nu conștientizează acest lucru.

Societatea secularizată propune un libertinaj găunos, prin care omului îi este permis orice, dacă acel orice îl face fericit. Dar Fericitul Augustin spune „iubeşte şi fă ce vrei!”. Asta înseamnă că libertatea mea de alegere este limitată de iubirea sinceră pe care o port celorlalţi. Fac ce vreau, dar oare faptele mele nu dăunează celorlalţi? Iubind, observi că multe din dorinţele tale îţi aduceau doar ţie plăcere, cauzând suferinţă aproapelui tău.

Sexualitatea umană aşa cum este ea prezentată pe canalele media este străbătută de romantism, de senzualitate şi de obţinerea plăcerii fără asumarea răspunderii unei relații de iubire în veșnicie. Poţi face sex oricând, cu oricine, oriunde, atât timp cât asta te face fericit, chiar dacă ai 16 ani, chiar dacă e doar o aventură de o noapte, chiar dacă îţi înşeli prietena sau soţia, chiar dacă aduci suferinţă copiilor, chiar dacă distrugi familia altuia, totul doar pentru plăcerea de moment. Și desigur că trebuie să fii ”protejat”, ca să nu te complici. Dar vei vedea că după puţin timp acea plăcere scurtă se va întoarce în viaţa ta prin multă suferinţă, şi asta pentru că tu însuţi ai cauzat suferinţă altora.

Sexualitatea umană în perspectiva societăţii desacralizate în care trăim are ca finalitate doar plăcerea, la fel ca pornografia, indiferent de suferinţa directă sau indirectă pe care o cauzează.

Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe are ca finalitatea îndumnezeirea omului, viaţa veşnică, comuniunea permanentă cu Dumnezeu, iubirea aproapelui, naşterea și creșterea copiilor, şi în definitiv binele tuturor și viața tuturor într-o mare familie… cea a lui Dumnezeu.

Extras din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie: articole şi mărturii” de Claudiu Bălan, Galaţi (Ortodoxia Tinerilor), 2013