O lacrimă nu rezolvă problema
8:39, joi, 2 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: bani, bogăţie, carte de rugaciuni, hristos, milostenie, pr. Calistrat, sfaturi duhovnicești, viata vesnica

Aşa trebuie lucrat. Să ştiţi, o lacrimă nu rezolvă problema, o ieşire isterică nu rezolvă problema. Am întâlnit şi expresii de genul acesta: „Părinte, dumneavoastră nu vă lipseşte nimic.” Eu care ştiu că sunt plin de datorii şi am multe probleme. Totdeauna le spun: „Să dea Dumnezeu să fii tu bogat toată viaţa cât am eu, că atunci eşti cel mai fericit, dar îţi va părea rău de vorba pe care ai spus-o, pentru că banii nu ajung niciodată, chiar dacă ai un 5 lei sau un 10 lei. O carte de rugăciuni mai trebuie să o dai de pomană.”
Şi eu am ales, să dau o pâine de pomană şi o carte de rugăciuni. Eu am ales să fac milostenie cu cartea de rugăciuni. De ce? Cartea de rugăciuni e o pâine de fiecare zi, pe când pâinea ţine o zi. Şi au zis: „Părinte, mai bine miluiţi un sărac decât să împărţiţi cărţi. „Nu e treaba dumitale, aceasta e treaba mea.
Eu hotărăsc ce trebuie să fac.” Şi de ce lucrul acesta? Mai bucuros sunt să stea el cu cartea de rugăciuni în casă şi să n-o citească, că tot conştiinţa îl trezeşte într-o zi, decât să stea cu pâinea mucegăită sub masă că a primit-o de la mănăstire şi nu a putut-o mânca într-o zi. Relaţiile vor fi aceleaşi, totul ţine de educaţie. Dacă eşti educat, te limitezi, dacă nu eşti educat, nu te limitezi, adică începi să cârteşti. Ştiţi cine este primul vinovat? Dumnezeu.
A venit într-o zi cineva la mine şi mi-a spus aşa:
– Părinte, chiar m-am deznădăjduit.
– Care este motivul?
– M-am băgat în datorii până peste cap, mă rog şi Dumnezeu nu mă ascultă.
– Băiatule, hai să ne uităm amândoi la Dumnezeu să vedem cum arată. Uite şi tu cum arată, pe cruce, gol, cu o pânză dinainte să nu se vadă părţile trupului, bătut în cuie, sărac, plin de sânge şi murdar şi ce vrei să-ţi dea ţie? Ce are El? Unde are bancă deschisă, unde are CEC, unde are bani, unde ţine conturile, unde are bursa de valori? Cum gândeşti? Lui îi ceri? El a spus aşa, Eu am venit ca lumea să aibă viaţă şi să o aibă din belşug, adică veşnică, să se mântuiască.
A spus Dumnezeu undeva în Scriptură că dacă te rogi bine, te umpli de bani? Omule, vezi că greşeşti! Mai mult, ai făcut şi blasfemie! Tu vii la un sărac care S-a născut într-o colibă, L-a născut Mama lui într-o peşteră de oi şi nu L-a putut primi nimeni în casă, a rupt mama poalele şi L-a înfăşurat, şi tu vii să-I ceri bani! Bravo! Tu, în loc să-I ceri sănătate şi minte ca să nu mai cheltuieşti nechibzuit, tu îi ceri bani. Tu ai impresia că El are bancă de bani!
A plecat aşa de ruşinat, nu a mai scos o vorbă. Acesta este dialogul cu un bogat necredincios.
Grația Lungu Constantineanu, Despre Familia Ortodoxă – Interviuri cu Părintele Calistrat, Ed. Haritina, 2011, p.392-394
sursa https://www.facebook.com/parintele.calistrat


Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare: „Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat,...
Fostul arbitru Alexandru Tudor a evocat sâmbătă seară, în emisiunea „Profesioniștii”, momentele tensionate din carieră care l-au apropiat de Dumnezeu,...
În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui,...
Din mâinile lui Hristos nimeni nu poate fura, pe când dacă sunt în mâinile oamenilor, pot oricând să se piardă....
Savanţii biologi au căzut pe gânduri în anii ’60 ai secolului trecut: „De ce natura a ales pentru om un...
Cu privire la bani, trebuie să aveţi înţelepciune, procedând în mod potrivit cu capitalul pe care îl aveţi şi cu...
Într-o dimineaţă un băiat împreună cu tatăl său se plimbau prin pădure. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău