Familia Brînză are nevoie de ajutorul nostru
10:40, duminică, 27 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: apel de ajutor, familia

Familia Brînză, originară din satul Slobozia Mare (raionul Cahul), este deosebită atît prin dragostea şi devotamentul reciproc care îi uneşte, cît şi prin încercările prin care le este dat să treacă.
Valentin şi Silvia s-au căsătorit în anul 2008, iar în 2009 s-a născut fetiţa lor, Emilia.
Valentin este nevăzător, avînd gradul I de invaliditate şi din acest motiv angajarea în cîmpul muncii este o adevărată problemă pentru el. Astfel, venitul tinerei familii îl reprezintă alocaţia lunară a lui Valentin în sumă de 945 lei şi salariul de profesoară al Silviei, de 2000 lei, bani care abia le ajung pentru existenţă. În toţi aceşti ani, familia Brînză a locuit într-o casă închiriată, acum însă proprietarul intenţionează să vîndă imobilul. Dacă familia nu achită 6.000 euro, riscă să rămână fără un acoperiş deasupra capului. Casa urmează să fie pusă în vînzare foarte curînd, chiar în luna august a anului curent
Unica speranţă a celor trei mebri ai familiei Brînză este ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor cu suflet mare, care vor fi sensibili la durerea şi apelul de ajutor.
“Dacă credeţi că merităm şi noi o casă, vă rugăm din suflet să ne ajutaţi!” – acesta este mesajul lor.
Împreună le putem oferi şansa la un viitor mai sigur…
Mulţumim anticipat tuturor.
sursa logos.md
Telefon de contact: (+373) 69440448 (Valentin)
Email: [email protected]
Rechizite bancare:
Pentru transferuri în lei
Valentin Brînză
IDNP: 2000015114116
Numărul contului: 2259A488541
IBAN: MD77ML00000002259A488541
BC “Moldindconbank” SA, Filiala din or. Cahul
Codul băncii: MOLDMD2X348
Pentru transferuri în euro
Beneficiary: Valentin Brinza
IDNP: 2000015114116
IBAN: MD35ML00000002259A488521
Beneficiary Bank: BC “Moldindconbank” SA, Filiala din or. Cahul, SWIFT: MOLDMD2X348
Correspondent bank: Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG, Vienna, Austria, 55.049.407, SWIFT: RZBAATWW
Correspondent bank: Commerzbank AG, Frankfurt am Main, Germany, 400887013101, SWIFT: COBADEFF
Contul PAYPAL: [email protected]
———————————————–
De asemenea puteţi contacta pe:
Victor (administratorul LOGOS.MD)
tel. mob. /+373/ 69077990
email: [email protected]
skype: victor.logos
Părinte Diacon Veaceslav (preşedinte AO “LOGOS”)
tel. mob. /+373/ 79380879
email: [email protected]

Natalia Navruc, anul nașterii 1980, încadrată în gradul sever (I) de invaliditate din născare cu reducerea vitalității fără termen este...
Tată a 6 copii, un soț grijuliu, preot la biserica Sf. Gheorghe din orașul Corneşti și profesorul de religie Andrian...
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori! Cu tristețe am aflat despre incendiul care s-a întâmplat la Biserica „Sfântul Ierarh Petru...
Având în vedere proximitatea şi costurile realizării acoperișului și lucrărilor de exterior, Comunitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei relansează apelul...
ÎPS Mitropolit Vladimir îndeamnă să fim generoși și să manifestăm dragostea și susținerea noastră față de tânăra familie Guțu din...
Zeci de creștini au răspuns până în prezent apelului Bisericii de a fi alături de tânăra mămică Inna Buruian, care...
Solidari cu cei aflaţi în suferinţă, cu înalta binecuvântare și îndrumarea ÎPS Mitropolit Vladimir, s-au împărțit la începutul sezonului rece...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău