Punem vopsele la chipul lui Dumnezeu?

Ce lume pierdută există astăzi! Femeile îşi pun în păr nişte cleiuri. Și cum mai miroase! Te apucă alergia. Când văd o femeie modernă, cu frumuseţi lumeşti şi parfumuri, mă scârbesc lăuntric. Mi-au spus: „Cutare a mers în Germania să înveţe estetica”. „Dar ce este estetica?”, am întrebat. „Estetica face pe cele bătrâne, tinere”, mi-a spus. Atunci mi-am adus aminte că văzusem cândva o bătrână ce avea o linie orizontală pe frunte. Întreb după aceea pe un cunoscut al ei: „Ce are, sărmana?”. „A, nimic, îmi spune, a făcut operaţie ca să i se întindă pielea şi să-i dispară ridurile”. Şi eu am crezut că s-a lovit şi s-a operat… . Unde ajunge lumea astăzi!

– Astăzi, Părinte, găteala n-o consideră un păcat.

– Da, aceasta am înţeles şi eu. Am văzut o fată care, deşi înainte era ca un înger, nu am mai cunoscut-o după aceea, aşa cum era vopsită. „Dumnezeu le-a făcut pe toate foarte bine, i-am spus, dar la tine a făcut o greşeală foarte mare!”. „De ce. Părinte?” mă întreabă. „Iată, sub ochii tăi n-a pus cerneală. Greşeala aceasta a făcut-o! În timp ce pe ceilalţi oameni i-a făcut frumoşi, la tine a făcut o greşeală! Bre, nu înţelegi? În felul acesta te urâţeşti! Ca şi cum ai avea o icoană bizantină şi tragi cu penelul într-o parte şi în alta şi o murdăreşti, o strici. Punem vopsele la chipul lui Dumnezeu? Sau ca şi cum un pictor ar fi făcut o icoană bună şi merge unul ce nu cunoaşte pictura, ia penelul şi face nişte mâzgăleli, stricând icoana pictorului. La fel faci şi tu. Este ca şi cum ai spune lui Dumnezeu: „Doamne, nu le-ai făcut bine; eu o să le îndrept!”.

O alta a venit într-o zi cu nişte unghii până colo, ca uliul, vopsite în roşu, şi-mi spune: „Copilul meu este grav bolnav. Fă rugăciune. Părinte! Fac şi eu rugăciune, dar…”. „Ce rugăciune faci?”, o întreb. „Tu zgârii pe Hristos cu aceste unghii! Taie-ţi mai întâi unghiile, şi se va face bine copilul tău. Pentru sănătatea copilului tău cel puţin să-ţi tai unghiile şi să-ţi ştergi vopselele”. „Să le vopsesc în alb, Părinte?”. „Eu îţi spun să nu le mai vopseşti şi să le tai. Să faci o jertfă pentru sănătatea copilului tău. Ce înseamnă aceasta? Dacă aşa ar fi fost bine, Dumnezeu te-ar fi făcut cu unghii roşii”. „Să le vopsesc în alb, Părinte?”. Înţelege-te dacă poţi!… „Aşa cum faci, aşa vei merge şi tu şi copilul tău”, mi-am spus în sinea mea. Pe copii îi răceşte mai mult mama când nu este îmbrăcată cu modestia şi încearcă chiar să-şi jumulească copiii.

Se poate ca cineva să fie puţin urât sau să aibă o infirmitate. Şi aceasta deoarece ştie Dumnezeu că astfel va fi ajutat duhovniceşte. Căci pe El îl interesează mai mult sufletul decât trupul. Toţi avem cele bune ale noastre, dar şi puţine cusururi – cruciuliţe, nu cruci – care ne ajută la mântuirea sufletului nostru.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 303-304