Să ne amintim de Dumnezeu când ne culcăm, când ne sculăm, când călătorim pe drumurile vieții și când facem orice altceva
3:20, duminică, 21 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: cunoastere, cunoaşterea lui Dumnezeu, sfaturi duhovnicești, sofian boghiu, viaţa creştină

În înțelesul biblic, a cunoaște ceva înseamnă a avea o experiență concretă: a cunoaște suferința, păcatul, războiul, pacea, binele ori răul; înseamnă a fi angajat practic și real în asemenea stări, din experiența cărora se pot cunoaște în toată profunzimea lor.
A cunoaște pe cineva înseamnă a intra în relații personale cu el; aceste relații putând să ia multe forme și multe trepte, cu o gamă întreagă de sensuri.
În cunoașterea religioasă, totul începe prin inițiativa lui Dumnezeu. Înainte de a-L cunoaște eu pe Dumnezeu, eu sunt deja cunoscut de El. Înainte de naștere Dumnezeu a cunoscut pe profeții Săi. El ne cunoaște pe fiecare pe nume…, și casa noastră, și viața noastră, și inima, și gândurile și tot cursul vieții noastre.
Adeseori Dumnezeu se face El Însuși cunoscut nouă. De Dumnezeu trebuie să ne amintim mai degrabă decât respirația. La El trebuie să medităm ziua și noaptea. Să povestim despre El și seara și dimineața și la amiază. Să-l binecuvântăm în toată vremea. Să ne amintim de Dumnezeu când ne culcăm, când ne sculăm, când călătorim pe drumurile vieții și când facem orice altceva, și prin aducere aminte de El să ne formăm spre o viață curată.
Părintele Sofian Duhovnicul, Despre Tatăl Nostru, Editura Bizantină București, 2012, p.135

Creştinismul este religie revelată, adică toate câte le ştim despre Dumnezeu au fost descoperite de El Însuşi. Creat după «chipul»...
9 dintre cele mai cunoscute citate culese din înțelepciunea neobositului misionar Părinte Constantin Galeriu: 1. „Un creștin nu poate fi...
Este un mare dar să știi să te faci înțeles, căci lumea e făcută din înțelesuri și înțelegerea e singurul...
Marți, 5 septembrie 2017, în sala sinodală din incinta Reședinței mitropolitane, a avut loc lansarea volumului de articole ale Conferinței Științifice Naționale „Biserica...
Traducere: Diacon Ioan Ică jr. Lectură: Valeriu Mârza...
Să întoarceţi orice necaz către cunoaşterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care aşteaptă totdeauna cu...
N-am ştiut – răspunsul celor cărora li se vorbeşte de tortură, de lagăre, de închisori, de recunoaşteri totale ale acuzaţiilor,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău