Doctorul necredincios – o minune a Sfântului Ioan Rusul

În orăşelul Limni din insula Évvia trăia şi lucra un medic pe nume Mantzóros. Era un medic foarte bun, dar nu credea în Hristos şi nici nu era interesat să poarte discuţii despre credinţă şi suflet. Vorbea întotdeauna împotriva credinţei, iar opiniile sale în ceea ce priveşte creştinismul erau de-a dreptul fanatice.

La un moment dat s-a îmbolnăvit, ba chiar foarte grav. Nenorocita de boală îl lovise pe medicul cel necredincios care, pătimind greu din pricina durerilor, a înţeles că se află la un pas de moarte. Suferind dureri de neîndurat, a fost mutat la Spitalul din Halkída. Aici nu a putut fi spitalizat din pricina gravităţii bolii lui și l-au trimis, aşadar, în Atena, la clinica Pantocrator, care se găseşte pe strada 3 Septembrie. Acolo a fost supus unor examene radiologice şi chimice, în urma cărora s-a constatat că blestemata de boală îi atacase intestinul gros.

Dat fiind faptul că întreaga sa viaţă era bine aranjată din punct de vedere social, doctorul putea să spună şi să facă tot ceea ce dorea, cu uşurinţă: opinia lui împotriva lui Hristos şi a sfinţilor era categorică. Pentru el, toate erau minciuni bine ticluite. Singurul adevăr erau păcatul şi neînfrânarea. În acestea se refugia atunci când în viaţa sa îşi făceau apariţia mici nori negri. Dar acum lucrurile erau diferite. Norii negri care până atunci îi umbriseră existenţa doar din când în când nu mai puteau fi alungaţi prin metoda pe care obişnuia să o aplice până atunci, care nu era alta decât păcatul.

– Numai în atotputernicul Dumnezeu să nădăjduieşti, camarade!

Aceasta era diagnosticul confraţilor săi, care îi explicau starea sa în cuvintele rigide de care dispune meseria lor. Bolnavul însuşi, doctor fiind, îşi dăduse singur seama că flacăra nădejdii e aproape să se stingă. Medicii spitalului i-au spus că, dacă e de acord, poate fi operat chiar a doua zi. Bazându-se pe aceleaşi cunoştinţe medicale pe care se bazau şi medicii care-l tratau, doctorul nostru nu a putut decât să fie de acord. Însă cuvintele confraţilor săi, „numai în atotputernicul Dumnezeu să nădăjduieşti, camarade!”, l-au condus, în ajunul operaţiei, la o rugăciune spontană, venită din străfundul sufletului. Îl ruga pe Dumnezeu nu numai să-l facă bine, dar si să-l ierte pentru necredinţa de care dăduse dovadă atâţia ani.

În timp ce se ruga, cineva a bătut la uşă şi l-a întrerupt. Un tânăr frumos, împingând cu mâinile sale uşa, a intrat în salonul în care se afla doctorul. Între ei avu loc următorul dialog:

– Ce ai?

– Sunt foarte bolnav.

– N-ai nimic.

– Dar ce spui, creştine? Am cancer intestinal în ultima fază şi mâine voi fi operat. Înţelegi ce mi se întâmplă?

– Nu mai ai nimic. Te-am făcut bine.

– Nu ţi-e ruşine să vorbeşti aşa cu un om bolnav? Îți mai și bați joc de mine…

– Sunt Sfântul Ioan Rusul. Dacă tot insişti, fă mâine operaţia şi-o să te convingi că n-ai nimic.

Tânărul s-a făcut nevăzut. Doctorul, însă, plin de frământare, a apăsat pe buton pentru a le întreba pe asistente dacă-l văzuseră pe tânărul care ieşise de la el din cameră. Zadarnic, însă, fiindcă nici una dintre asistente nu văzuse nimic.

În ziua următoare, doctorul a fost dus în sala de operaţie pentru intervenţie. Doctorii, gata de operaţie, îl auziră dintr-odată pe bolnav spunând că nu e nevoie de operaţie, fiindcă el e bine cu sănătatea.

– M-a vindecat Sfântul Ioan Rusul.

– Ce tot spui? Frate, suntem în secolul XX, ce tot vorbeşti?

A luat-o razna confratele nostru, îşi spuneau medicii spitalului, insistând ca operaţia să aibă loc, mai ales că bolnavul nu era foarte determinat în împotrivirea lui.

Aşadar, l-au anesteziat pentru operaţie și l-au deschis. Tumoarea nu era nicăieri. Sfântul Ioan Rusul chiar făcuse o minune. Medicii se priveau uimiţi unii pe alţii, neştiind ce să creadă. Bolnavul era perfect sănătos.

Și toate acestea le povesteşte tuturor însuşi doctorul Mantzóros, oriunde s-ar afla.

Sursa: pemptousia.ro