Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimește de Dumnezeu
10:04, marți, 4 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: cunoaşterea lui Dumnezeu, rugăciune, sfaturi duhovnicești, Teofil Pârâian

Rugându-ne și curățindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaș al lui Dumnezeu, devenind și noi purtători de Dumnezeu, devenind și noi purtători de Hristos.
În măsura în care îi slujești lui Dumnezeu, Îl cunoști pe Dumnezeu, devii teognost și, dacă ești teognost, te uimești de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimește de Dumnezeu. Când te uimești de Dumnezeu nu se poate să nu-L iubești pe El pentru bunătatea Lui, pentru înțelepciunea Lui, pentru dragostea Lui, pentru sfințenia Lui, pentru tot ce știi despre Dumnezeu, ca unul care îi slujești lui Dumnezeu, ca unul care ai primit descoperirea lui Dumnezeu, pentru că Hristos e ascuns în poruncile Lui. Cine împlinește poruncile Domnului Hristos, acela Îl cunoaște pe El și se bucură de Dânsul, se minunează de El. Minunându-te de Dumnezeu, nu se poate să nu-L iubești.
Așa se realizează cerul cel de pe pământ! E ușor să spui, dar în viață nu-i așa de simplu să realizezi lucrurile acestea. Ele sunt, însă, realizabile. Să știți că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut!
Din Părintele Teofil Părăian, Rugăciunea pelerin către cer, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 29-30

Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit...
Cunoaşterea lui Dumnezeu de către om apare şi se manifestă în mod inevitabil printr-o iubire activă faţă de făptură, iubire...
Soarele este simbol al Domnului Dumnezeu. Sfântul Grigorie Teologul a scris: „Ceea ce pentru oamenii trupeşti este soarele, pentru cei...
Învățați-i pe copiii voștri că nu au nevoie de nimic din afara lor pentru a fi fericiți – nici o...
Părintele Arsenie Boca a spus, că: ,,sufletul trist este un suflet cu luminile stinse’’. Cu siguranţă este aşa, din experienţa...
Dacă primești iertarea prin Iisus Hristos ești copil al lui Dumnezeu: faci parte din familie! Rugăciunea Tatăl nostru capătă înțeles....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău