„Iubesc sau nu iubesc?

Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia în condiţii grele, nu erau avioane.

Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:

– Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.

– Cum dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?

Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul, odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului.

Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare! Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea.

***

Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul.

Deci e o întrebare justificată, să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”. Că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Noi ÎI urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

Evanghelia care se citeşte la Duminica înfricoşătoarei Judecăţi este aceasta:

„Am fost bolnav, şi nu M-aţi îngrijit. Am fost însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau. Am fost flămând, şi nu M-aţi săturat” (Matei 25, 35-36).

Nu vorbeşte nici de alte arţaguri şi nu ştiu ce. Vorbeşte numai de iubire.

Din Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre armonia căsniciei, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 19-20