Ignorând un referendum, Parlamentul sloven votează pentru legalizarea „căsătoriei” unisex
10:21, joi, 5 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: căsatorii homosexuale, referendum, slovenia

Parlamentul Sloveniei a adoptat, ieri, cu 51 de voturi la 28 o lege care redefinește căsătoria ca „uniunea între două persoane” și permite adopția de copii de către cuplurile homosexuale, punând deci la egalitate căsătoria cu relațiile homosexuale.
Acest vot este un exemplu de autism și schizofrenie politică așa cum rar poți întâlni: poporul sloven a respins deja, în 2012, prin referendum, o lege similară. Iată deci cam care este statutul democrației în Uniunea Europeană.
Din punct de vedere al naturii umane și al bunului simț, a crede că un legislativ poate transforma prin lege relația a două persoane de același sex în „căsătorie” e la fel de logic cu a crede că parlamentul poate porunci Soarelui să răsară la Vest și să apună la Est.
Voturile nu pot schimba legile naturii – iar politicienii, aleși sau nu în mod democratic, care fac astfel de încercări, vor constata mai devreme sau mai târziu costurile aroganței de a crede altceva.
În 2011, același parlament de la Ljubljana a adoptat un nou Cod al Familiei care legaliza „căsătoria” unisex și adopția de copii pentru aceste cupluri. În doar câteva săptămâni, o inițiativă cetățenească a colectat suficiente semnături pentru a convoca un referendum care a dus la abrogarea legii buclucașe.
Suntem anunțați că o nouă inițiativă cetățenească urmează să strângă semnături pentru a anula porcăria comisă de – ce trist! – „reprezentanții poporului”.
Votul de ieri va avea desigur un efect demoralizator asupra democrației. Clica politică este pregătită să o sfideze ori de câte ori este nevoie pentru a-și impune propria voință. Probabil acest exemplu este cel mai complet răspuns la întrebarea „de ce este homosexualitatea o ideologie” pusă la recenta lansare a cărții „Fața nevăzută a homosexualității”. Și nu doar că este o ideologie, dar este chiar una care pavează drumul spre tiranie.
sursa culturavietii.ro

Cetățenii Sloveniei au anulat, duminică, prin referendum, o lege din martie 2015 care permitea „căsătoria” între persoane de același sex...
Ceea ce este firesc să se întâmple în statele care legalizează „căsătoria” homosexuală are loc mai repede decât s-ar crede:...
Kim Davis, grefiera comunităţii Rowan din statul Kentucky (S.U.A.) este prima persoană din America reţinută sub acuzaţia de refuz de...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în premieră, că zoate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o...
Decizia Curţii Supreme a SUA care permite căsătoria între persoanele de acelaşi sex este doar un prim pas în destrămarea...
În urma unei declaraţii a Curţii Supreme Mexicane care abrogă legile de stat ce interzic „căsătoria” între persoane de acelaşi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău