Puterea psalmilor
23:18, marți, 29 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: copil, diavolul, ioanichie bălan, lacrimi, minune, post, povestire, psaltire, puterea psalmilor, rugăciune

O creștină dintr-un oraș se ruga mult lui Dumnezeu, citind zilnic la Psaltire cu post și metanii. Dar diavolul, care nu poate suferi rugăciunea cu lacrimi și post, și mai ales citirea psalmilor, prin care vrăjmașii sunt izgoniți din casele creștinilor ca de o văpaie de foc, a făcut acestei creștine o ispită ca aceasta.
Copilul ei de trei ani se juca într-o zi cu Psaltirea în casă. Apoi, cu ea în mâini, s-a urcat pe fereastră și, din lucrarea vrăjmașului, a căzut jos în curte de la etajul al patrulea.
Însă mâna lui Dumnezeu l-a scăpat pe copil în chip minunat de moarte, căci, agățându-se de niște sârme, a rămas nevătămat, fiind găsit jos cu Psaltirea lângă el.
Iar mama lui crezând că a murit, a căzut la rugăciune înaintea Mântuitorului și a Maicii Domnului cu multe lacrimi și durere în suflet, cerând salvarea fiului ei. După două zile de ședere la spital, copilul a fost adus acasă sănătos.
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 131


Cum îl poţi ajuta pe copil să recunoască păcatele proprii şi în acelaşi timp să nu-l judeci prea aspru cu...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Iubiţi credincioşi, astăzi nu o să vorbesc ceva din cele ale credinţei noastre, ci aş vrea să fac nişte aprecieri...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice