Ce putere are sfințirea apartamentelor sau a caselor?
11:12, miercuri, 29 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: Ambrozie Iurasov, duhul rau, duhul sfant, inger pazitor, preotul, sfintirea casei, sfinţirea caselor, sințirea apartamentului
Știm că lumea e ocrotită de un înger al lui Hristos, la fel și fiecare țară, oraș sau sat. Sfințind apartamentul sau casa, preotul îl cheamă pe Duhul Sfânt prin rugăciunile sale și alungă duhurile rele dintr-o încăpere. Aceasta este sfințită, dedicată Domnului și se află sub ocrotirea îngerului localității respective. Îngerul ocrotește locuința cu condiția ca acolo să se trăiască normal, potrivit moralei creștine.
Îmi amintesc un caz: Slujeam la o parohie în raionul Iurețk, regiunea Ivanovo. La bucătărie lucra o femeie pe nume Raisa. Ea povestea că bărbatul ei era bețiv, se bătea, înjura. S-a ajuns până acolo încât nu se mai putea locui cu el în aceeași casă. Raisa spunea: „Am chemat atunci preotul și a sfințit casa. Seara a venit soțul meu de la serviciu, iar eu mă temeam ca nu cumva să-și dea seama că s-a sfințit casa. La un moment dat nu l-am mai văzut. Au trecut cam 15 minute și am hotărât să ies afară să văd ce se întâmplă. Se culcase în paie. Nu era beat. L-am întrebat atunci de ce stă acolo și l-am poftit în casă. El mi-a spus: «Nu pot, nu am loc acolo». Eu am insistat să intre. El s-a târât atunci până în casa, a tras pe podea aparatul radio și a spus: «Aici, pe dușumea, mă simt mai bine». Atunci m-am minunat câtă putere poate avea sfințirea unei case”.
Nu demult o fată mi-a povestit că se afla în apartament, singură, pe când părinții erau plecați în concediu. Noaptea s-a trezit și a văzut cum dinspre televizor venea spre ea o figură albă… S-a speriat foarte tare atunci. Nu a putut să mai doarmă și s-a rugat toată noaptea. M-a chemat să sfințesc apartamentul. La câteva zile după sfințire au venit și părinții. Ei suni necredincioși, mama nefiind botezată. Mama, de îndată ce a intrat în casă, s-a oprit în prag și a spus: „Ce s-a întâmplat? Nu recunosc apartamentul. Ce ai făcut aici?” Fata i-a explicat totul. Mama a văzut apoi pe perete semnele în formă de cruce și a zis: „Să nu-i spui tatălui tău, că se va supara”.
Sigur că puterile demonice care trăiesc în om simt dacă apartamentul sau casa este sfințită. Ele nu mai pot locui acolo, căci le arde focul harului. Când se spune că în casă locuiește un spirit înseamnă că într-o casa nesfințită locuiește un demon. Exista oameni fără minte care bagă înainte de toate o pisică în casa, și nu icoane sau cărți sfinte. Nu sfintesc casa cu apă sfințită, ci încearcă să faca pace cu duhul rău de acolo. Aceasta se întâmpla destul de des, din păcate.
Nu demult am sfințit o grădiniță, iar acolo erau cam 400 de copii. Am sfințit toate încăperile, iar în una nu am putut intra, fiindcă nu găseau cheia. Ce se întâmplase, de fapt? Tocmai în această încăpere avuseseră loc ședinte spiritiste…, iar acea camera așa a și rămas, nesfințită.
Ambrozie Iurasov – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 173-174