În Biserică nu există deznădejde
7:40, joi, 14 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: deznadejde, evanghelie, hristos, moarte, nemurire, Părintele Porfirie, patima, porunca, preot, rai, taina, taine, trup, veşnicie, viata
Biserica este viaţă nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8, 51).
Hristos desfiinţează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuieşte, devine veşnic. Viaţa este una, o curgere fără de sfârşit în care nu există moarte. Cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învredniceşte a trăi încă din această viaţă în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veşnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumina cea neînserată.
Şi eu, după ce m-am făcut monah, am crezut că nu mai există moarte. Aşa am simţit şi simt mereu, că sunt veşnic şi nemuritor. Cât de frumos!
În Biserică, prin Tainele care ne mântuiesc, nu există deznădejde. Chiar dacă suntem foarte păcătoşi, ne spovedim, ne citeşte preotul şi aşa suntem iertaţi, înaintăm către nemurire fără nici o frământare, fără nici o teamă.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 154-155