Incendiu de Paşte la biserica „Sf. Dumitru” de la Botanica (VIDEO)
18:20, duminică, 12 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica sf dumitru, incendiu
De Paşte în flăcări au avut parte preoţii şi enoriaşii bisericii Sfântul Dumitru din sectorul Botanica al Capitalei. Un incendiu a izbucnit la clopotnița lăcaşului sfânt. A fost nevoie de trei autospeciale pentru a stinge flăcările.
Oamenii spun că focul a izbucnit în jurul orei cinci, când preoţii au început sfinţirea bucatelor aduse de credincioși:
„Au început să stropească, să sfințească, și în timpul acesta a început să iasă fum și ardea. Ardea, ieșeau scântei. La clopotniță sus. Uimită că în așa zi s-a întâmplat acest lucru.”
„Am văzut incendiuL, dar ce-i nu știm nimic. Am văzut mai întâi jăratic, la ferestre.”
Flăcările au distrus şi mai multe cărţi bisericeşti:
„A început să iasă fum de sus de la clopotniță. De suferit nu a suferit nimeni, dar iată că au suferit cărțile, toate picturile, în biserică totul e stricat.”
Deocamdată nu e clar din ce cauză a izbucnit incendiul. În pofida incidentului, preoţii au continuat să sfințească bucatele enoriașilor.
sursa publika.md