Trisieţea este o rană a suflelului
14:16, sâmbătă, 2 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: blandete, convorbiri duhovnicești, cuvantul bland, cuvântul duhovnicesc, doctorii, leac, rana sufletului, rana trupului, Sfântul Duh, suparare, tristețe, vindecare, vindecător

Este bine ca cel cuprins de tristeţe să nu se închidă în sine, ceea ce-ar duce la sporirea bolii, ci să iasă din starea sa, să-şi descopere gândurile unor părinţi îmbunătăţiţi şi să aibă cu aceia convorbiri duhovniceşti. Va putea astfel să scape de aceste gânduri şi va primi de la ei cuvinte de mângâiere care-i vor fi de mare folos.
Sfânlul Ioan Gură de Aur arată puterea tămăduitoare a cuvânlului duhovnicesc pentru cei care suferă de întristare: „Îţi voi da leacul cuvântului mângâietor până ce rana trisieţii ţi se va închide cu totul. De vreme ce doctorii îngrijesc rănile trupului până când se stinge toata durerea, oare nu tot aşa trebuie să facem şi când e vorba de suferinţa sufletului ?
Trisieţea este o rană a suflelului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvăntului plin de blândeţe. Da, cuvintele blânde uşurează suferinţa sufletului mai bine decât răcoreşte apa rănile trupeşti. Doctorii se folosesc de un burete; noi ne folosim de limbă ca să dăm leacul cel bun; n-avem nevoie de foc ca să încropim apa, căci harul Sfântului Duh dă căldură cuvântului nostru. Şi astăzi, iată, încercăm să vă mângâiem sufletele, căci dacă n-o facem noi, unde veţi găsi uşurarea suferinţelor voastre ?”
Din Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 504
![dragoste-tristete-terapie[1]](https://ortodox.md/wp-content/uploads/2015/05/dragoste-tristete-terapie1-472x350.jpg)

Vizionați pe părintele Pimen cum ne vorbește despre blândețea și smerenia pe care trebuie să le avem precum și despre...
Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, profesorul bun inspiră, atrage și convinge (MG. 57:327). El nu este egoist sau arogant,...
1) Pentru că suntem prea îngăduitori cu noi înşine Greutatea unui post este percepută în funcţie de cum se raportează...
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul Oamenii cei buni vorbesc cuvinte bune şi cuvânt prost nu scot din...
”Învață să învingi răul cu binele, răutatea cu bunătatea, blândețea, cu smerenia. Când te rogi, să nu uiți niciodată că...
Sfântul Ioan Casian zice că nu avem voie să ne mâniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că...
Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău