Trisieţea este o rană a suflelului

Este bine ca cel cuprins de tristeţe să nu se închidă în sine, ceea ce-ar duce la sporirea bolii, ci să iasă din starea sa, să-şi descopere gândurile unor părinţi îmbunătăţiţi şi să aibă cu aceia convorbiri duhovniceşti. Va putea astfel să scape de aceste gânduri şi va primi de la ei cuvinte de mângâiere care-i vor fi de mare folos.

Sfânlul Ioan Gură de Aur arată puterea tămăduitoare a cuvânlului duhovnicesc pentru cei care suferă de întristare: „Îţi voi da leacul cuvântului mângâietor până ce rana trisieţii ţi se va închide cu totul. De vreme ce doctorii îngrijesc rănile trupului până când se stinge toata durerea, oare nu tot aşa trebuie să facem şi când e vorba de suferinţa sufletului ?

Trisieţea este o rană a suflelului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvăntului plin de blândeţe. Da, cuvintele blânde uşurează suferinţa sufletului mai bine decât răcoreşte apa rănile trupeşti. Doctorii se folosesc de un burete; noi ne folosim de limbă ca să dăm leacul cel bun; n-avem nevoie de foc ca să încropim apa, căci harul Sfântului Duh dă căldură cuvântului nostru. Şi astăzi, iată, încercăm să vă mângâiem sufletele, căci dacă n-o facem noi, unde veţi găsi uşurarea suferinţelor voastre ?”

Din Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 504