Să preferăm a fi nedreptăţiţi
9:33, luni, 11 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: aproapele, bine, boala, bucurie, cum mă protejez de rau, har, harul dumnezeiesc, iubire, Părintele Porfirie, raul, răutate, respect, rugăciune, sfant, sfaturi duhovnicești, sfinţenie, suflet

Să simţim răutatea celuilalt ca pe o boală care îl chinuieşte şi îl face să sufere şi din care nu poate scăpa. Pentru aceasta să-i privim pe fraţii noştri cu bunăvoire şi să ne purtăm cu nobleţe, zicând înlăuntrul nostru, cu simplitate, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne, ca să se întărească sufletul nostru prin harul dumnezeiesc şi să nu judecăm pe nimeni. Pe toţi să-i vedem sfinţi. Toţi purtăm înlăuntrul nostru acelaşi om vechi. Aproapele, oricine ar fi, este „trup din trupul nostru”, este fratele nostru şi nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul, potrivit Apostolului Pavel (Romani 13, 8). Nu putem niciodată să-i judecăm pe ceilalţi, căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său (Efeseni 5, 29).
Când cineva are o patimă, să ne străduim să-i trimitem raze de iubire şi de milostivire, pentru a se tămădui şi a se elibera. Numai prin harul lui Dumnezeu se fac acestea. Să vă gândiţi că el suferă mai mult decât voi. În obşte, când cineva greşeşte, să nu-i spunem că greşeşte. Să stăm cu luare aminte, respect şi rugăciune. Noi să ne străduim să nu săvârşim răul. Când răbdăm grăirea-împotrivă a fratelui, aceasta se socoteşte mucenicie. Să o facem cu bucurie!
Creştinul este nobil. Să preferăm a fi nedreptăţiţi. Dacă vin înlăuntrul nostru binele și iubirea, uităm răul pe care ni l-au făcut alţii. Aici se ascunde secretul. Când răul vine de departe, nu puteţi să-l ocoliţi. Marele meşteşug, însă, este să-l dispreţuiţi. Cu harul lui Dumnezeu, deşi o să vedeţi răul, el nu vă va influenţa, căci veţi fi plini de har.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 306-307


Dacă ai supărat pe aproapele, trebuie să-ți ceri iertare și apoi să te apropii de Sfânta Împărtășanie, iar iertarea nu...
Știu că titlul sună într-un stil protestant și copilăresc, dar veți vedea că ideea vine chiar de la un mare...
Avva Pimen este unul dintre asceții egipteni a căror atenție se îndreaptă permanent către aproapele. În mod paradoxal, viața sa...
1.Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârșind cele menționate de El însuși: dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților,...
Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii...
Omule, nu-ți da pacea ta lăuntrică pentru nimic în lume. Împacă-te cu tine însuți, și atunci se vor împăca și...
Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău