Iubirea e darul lui Dumnezeu
14:16, sâmbătă, 29 aprilie, 2017 | Cuvinte-cheie: agape, aproapele, dar, dragoste, invidie, iubire, iubirea este darul lui Dumnezeu, patima, rugăciune

Ştiţi că, totuşi, iubirea este ultima treaptă în desăvârşirea noastră moral-duhovnicească. Sigur că iubirea e prezentă pe toate treptele vieţii duhovniceşti, dar ea nu se poate impune. Te sileşti cât te sileşti, însă iubirea e darul lui Dumnezeu şi vine atunci când răbdăm necazurile, când suntem împăcaţi în conştiinţa noastră cu Dumnezeu, când ne luptăm împotriva păcatelor, a răutăţilor, când încercăm să renunţăm la noi înşine şi să dăm dreptate altora, chiar dacă aceştia nu au dreptate.
Iubirea o primim prin gesturi concrete prin care înfrângem în noi egoismul nostru, mândria noastră şi lăsăm de la noi, fiindcă iubirea e opusul mândriei; când încercăm să ne smerim şi să renunţăm la noi înşine, la dreptatea noastră, la adevărul nostru – atunci când suntem în dreptate şi în adevăr; dacă suntem egoişti, sigur nu suntem în dreptate şi în adevăr. Şi încetul cu încetul, prin rugăciune, cerând lui Dumnezeu să ne dea iubirea Sa, primim iubire faţă de semenii noştri. Nu există o metodă ca să câştigi iubirea; iubirea se câştigă printr-un complex întreg de condiţii şi de fapte, din credinţă şi din rugăciune, din participarea la Tainele Bisericii, la Liturghie și așa mai departe.
Din toate acestea se ridică iubirea, care se fortifică şi creşte tot mai mult pe măsură ce avansăm duhovniceşte, purificându-ne de patimi.
Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 176-177


În vecinătatea dumneavoastră locuieşte un muncitor „vrednic, cinstit, cumpătat” – după propriile dumneavoastră spuse –, dar care este acum şomer şi, prin...
Doar cei care s-au deprins să îi iubească pe cei care-i urăsc, să-și iubească vrăjmașii, i-au biruit pe aceștia –...
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi...
Femeia este net superioară bărbatului, mai puţin din punct de vedere al sacerdoţiului (ştiţi că femeia nu poate fi preot)....

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice