Rugăciunea mamei te ajunge din fundul mării
9:30, luni, 6 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: comunicare, comuniune, copil, dragoste, dragostea de mama, inima, inima de mamă, intuitia feminina, mama, relatia dintre mamă și copil, rugăciunea mamei, sufletul de mama, Zorin

Înrâurirea duhovnicesc-genetică a mamei asupra copilului său este întipărită atât în eposul popoarelor, cât şi în experienţa ascetică a creştinilor. Inima mamei iubitoare este un organ aparte, foarte sensibil, de comunicare cu copiii. El este uluitor de exact „reglat” pe „frecvenţa de transmisie” a copilului său.
„Rugăciunea mamei te ajunge din fundul mării” – glăsuieşte înţelepciunea poporului. Fericitul Augustin spunea despre sine că este fiul lacrimilor mamei sale, întrucât cu rugăciunile ei s-a întors, după îndelungi căutări, la calea adevărată.
Sufletul iubitor de mamă suferă şi se mâhneşte intuitiv, chiar fără să ştie precis că odrasla ei a dat de necaz. Cunoaştem o mulţime de cazuri când mamele au simţit de la depărtare momentul morţii copilului lor. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, multe femei şi-au dat seama, printr-un „al şaselea simţ”, de clipa morţii fiilor lor. Iar după aceea, după săptămâni, venea hârtia oficială, şi convingerea amară a inimii se confirma.
Din K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 43


În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui,...
Ca fiinţe mai emotive, femeile au mult mai mare nevoie de comunicare decât bărbaţii. Comunicarea, mai ales cu bărbatul iubit,...
Tinerii cercetători de la Universitatea federală din Ural (UrFU) și de la Școala superioară de economie au demarat o cercetare...
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit vineri la reședința sa patriarhală pe elevii, profesorii și ceilalți participanți la cea de a...
În familie ne naștem, în familie creștem, în familie devenim creștini, în familie suntem iubiți și în familie învățăm să...
Tot ceea ce ne duce către Dumnnezeu este binevenit, însă trăirea în Biserică nu poate fi egalată cu nimic. În...
Solicitat recent de portalul http://moldnova.eu/ în cadrul materialului „Disputa pomelnicelor prin e-mail”, părintele arhimandrit Siluan (Șalari), starețul Mănăstirii Curchi și președinte al...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău